Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Austria spune NU României în Schengen, Suedia ne sprijină. "Cum este posibil să nu ştim până atât de târziu de opoziția Austriei?"

Primim veşti proaste de la Bruxelles chiar după Ziua Naţională. Deocamdată nu se ştie sigur dacă aderarea la Schengen a ţării noastre va fi luată în discuţie pe 8 decembrie. Europarlamentarul Nicu Ștefănuță atrage atenția că Austria și-a exprimat ieri "Nu-ul". În schimb, Suedia sprijină aderarea României la Schengen. Olanda ne-a acordat astăzi votul de încredere.

de Redactia Observator

la 02.12.2022 , 19:41

Austria continuă să ne respingă intrarea în spaţiul de liberă circulaţie, pe motiv că nu am gestiona corespunzător fluxul de migranţi. Nimic mai fals, spun oficialii români, care reamintesc faptul că specialiştii Uniunii Europene au apreciat modul în care ne gestionăm frontierele. Decizia de a lua în discuţie aderarea în Schengen se va lua pe 7 decembrie, cu o zi înaintea reuniunii Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne. Totuşi, dacă ratăm termenul de 8 decembrie, atât de vehiculat până acum, mai avem şi alte şanse. Consiliul JAI se reuneşte o dată la trei luni, iar următoarea întâlnire va fi pe 9 martie. 

Olanda ne-a acordat astăzi un vot pozitiv. Nicolae Ciucă a transmis, printr-un mesaj pe Twitter, că salută decizia Olandei cu privire la intrarea României în Schengen şi a catalogat guvernul ţării drept un aliat valoros. 

”Salut recunoaşterea de către Guvernul Olandei a disponibilităţii României de a adera la Schengen ca un pas esenţial pentru atingerea acestui obiectiv, posibil prin dialog şi cooperare. Olanda este un partener valoros al ţării noastre. Suntem hotărâţi să continuăm să lucrăm împreună”, a scris premierul Nicolae Ciucă. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Suedia sprijină aderarea României la Schengen

Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că verdictul favorabil aderării României la Spațiul Schengen, dat azi de Comisia pentru Afaceri Europene din Parlamentul Suediei, elimină un obstacol important din calea intrării țării noastre în zona de liberă circulație.

"Salut decizia parlamentarilor suedezi, care au dat azi mandat guvernului de la Stockholm să susțină aderarea României la Schengen. Decizia din Comisia pentru Afaceri Europene formalizează o poziție esențială pentru noi în această etapă. Mă bucur că ne-am putut baza pe colegii social-democrați suedezi, cărora le mulțumesc", a subliniat europarlamentarul PSD. Prin poziția comisiei abilitate din Parlamentul Suediei se confirmă sprijinul acestei țări pentru intrarea României în Schengen. 

Schengen în al doisprezecelea ceas: De ce nu este Guvernul acum la Viena?

"În timp ce ați sărbătorit Ziua Națională, la Bruxelles a avut loc ceea ce în limbaj diplomatic se numește "un non event". Adică statele membre reunite la nivel de ambasador au indicat că nu au o linie unitară privind Schengen și aderarea noastră. Mai exact, Austria a exprimat NU-ul, iar Olanda a spus că are nevoie de o decizie parlamentară.

Este modul lui Rutte de a spune, ca Pilat din Pont: mă spăl pe mâini de această decizie. Croația este OK, ei sunt ca și trecuți în Schengen. La noi și la bulgari încă nu e clar, deși decuplarea unei țări de alta este posibilă", spune pe Facebook europarlamentarul român Nicu Ștefănuță (de la Renew).

Acesta susţine că în calitate de fost diplomat și actual europarlamentar se întreabă cum este posibil să nu se știe atât de târziu de opoziția Austriei fără să se fi făcut nimic.

"Ca fost diplomat și actual politician îmi pun niște întrebări: Cum este posibil să nu ştim până atât de târziu de opoziția Austriei? Şi dacă ştim de ea, cum credem că o convingem? Cu scrisori şi cântecele? Aceste două țări fac parte din grupul Frugalilor, nu vor să audă cântecele şi chestiuțe siropoase de unitate - pur şi simplu nu-i interesează. Nu îi interesează nici că a fost Ziua noastră Națională - politica e business şi aspectele acestea sentimentale nu contează, decât dacă sunt complementare pachetului negociat. Dacă știm ceea ce știm despre Austria, de ce nu facem mai mult? Croații au avut săptămâna trecută o vizită la Krk organizată cu Markus Soeder, prim ministrul Bavariei şi cancelarul austriac Nehammer. Guess what? Croații au terminal de LNG și va circula gazul pentru toată lumea, așa că i-a co-interesat pe austrieci și nemți. You have to put something on the table (Trebuie să puneți ceva pe masă - n.r.) îmi spune un politician important croat. Evident că așa e. Iar Plenkovic, prim ministrul croat este un "smooth operator", adică unul care știe cum să joace jocul diplomatic european. Noi ne-am descurcat destul de bine cu Olanda, i-am adus, le-am dat rapoarte pozitive, a ajutat şi Comisia.

Dar Austria pare să fi fost un unghi mort o perioadă mult prea lungă. De ce nu este Guvernul acum la Viena? De ce nu discută direct cu cancelarul, al cărui partid este cel care a declanşat criza - înspăimântat fiind de scăderea în sondaje şi de creşterea FPO. Cum este posibil să nu știm nimic, să nu se comunice nimic? Cu toții știm că România e țara secretomaniei. Că transparența e o iluzie aici. Că mereu există un mare interes cunoscut numai de unii și că e pentru binele vostru să nu știți adevărul. Dar până și cele mai avansate țări din lume știu că este important să comunici cu cetățenii tăi. Să nu îi iei de proști. Să le arăti respectul, să ai încredere că pot gestiona adevărul, oricât de dur ar fi", spune europarlamentarul USR.

Nicu Ștefănuță atrage atenția că mai sunt doar 4 zile până la următoarea șansă. "Vom ști să o fructificăm? Ne mișcăm și noi mai cu talent??", se întreabă europarlamentarul. Pe 8 decembrie, la Consiliul JAI s-ar putea da un vot cu privire la aderarea României la Schengen. Până atunci, azi are loc o întâlnire la nivel de ambasadori au UE la Atena. Și președintele Klaus Iohannis este într-o vizită de lucru la Atena în perioada 2 - 3 decembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Austria spune NU României în Schengen, Suedia ne sprijină. "Cum este posibil să nu ştim până atât de târziu de opoziția Austriei?"