Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Audi spulberat de tren în Suceava, două femei au murit pe loc. Un băiețel de 2 ani și o fetiță de 4 au ajuns la spital

Tragedie în această după-amiază, pe raza localității Prelipca, în Suceava, acolo unde o mașină a fost spulberată de tren, după ce șoferița nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată. Două femei au murit pe loc, în timp ce un băiețel de 2 ani și o fetiță de 4 ani au fost răniți și transportați de urgență la spital. Unul dintre copilași a fost scos dintre fiare inconștient.

de Veronica Micu

la 13.02.2023 , 22:26

Nenorocirea s-a produs luni, în jurul orei 13.00, pe raza localității sucevene Prelipca, iar imaginile transmise de ISU Suceava de la locul tragediei arată dimensiunea dezastrului. După ce a fost spulberat de tren, autoturismul a fost proiectat într-un stâlp de beton, care a ajuns până aproape de volan. Mașina a fost transformată într-o grămadă de fiare.

Accident mortal în Suceava, la Prelipca. Două femei au sfârșit pe loc, doi copii mici au ajuns la spital

La fața locului intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Vezi și

Din nefericire, pentru cele două femei care se aflau în mașină nu s-a mai putut face nimic, medicii fiind nevoiți să declare decesul. În Audi se mai aflau și doi copilași, băiețel de 2 ani și o fetiță de 4 ani. Micuții, răniți în accident, unul dintre ei fiind scos din epava autoturismului în stare de inconștiență, au fost transportați de urgență  la spital.

Pe acelaşi subiect

"Coliziune între un tren și autoturism, pe raza loc. Prelipca. Intervin pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare, o autospeciala cu apa si spuma si doua ambulante SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ. Au rezultat patru victime (doi adulti și doi copii), toate din autoturism. Persoanele.adulte (doua femei) au ramas incarcerate si sunt inconstiente, cu leziuni foarte grave. Cei doi minori au fost preluați de către cadrele medicale. Unul dintre ei este inconștient. Cel de-al doilea este conștient. Cele două femei, care au rămas încarcerate, au fost extrase dintre fiarele contorsionate. Din nefericire, acestea prezintă leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decesul. Vârstele aproximative 30 și 60 de ani. Cei doi minori, un băiețel și o fetiță, de 2, respectiv 4 ani, sunt în drum spre Unitatea de Primiri Urgențe Suceava", au transmis pompierii suceveni. 

Șoferița nu a respectat semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată

Potrivit IPJ Suceava, șoferița din  Audi nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată: "Astăzi, in jurul orei 13:00 a avut loc un accident rutier la intersecția DC 64 Salcea - Prelipca cu trecerea la nivel cu calea ferată. În urma accidentului dintre trenul nr. 1655 București - Suceava cu un autoturism care nu a acordat prioritate de trecere la trecerea căii ferate prevăzută cu semnale acustice și luminoase a rezultat decesul a doua femei din autoturism și vătămarea corporală gravă a unei minore de 4 ani (tot pasageră în autoturism).

De asemenea, un alt minor de 2 ani din autoturism a suferit leziuni ușoare. Din primele verificări s-a stabilit că una dintre femeile decedate din autoturism care a condus vehiculul nu a respectat semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind surprinsă și lovită de trenul Regio București - Suceava". 

Cercetările au fost preluate de către Serviciul Rutier, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Angela Bertea -

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Audi spulberat de tren în Suceava, două femei au murit pe loc. Un băiețel de 2 ani și o fetiță de 4 au ajuns la spital