Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Asistenta din spitalul din Galați care fura de la pacienți și colegi, plasată sub control judiciar. Un coleg de muncă a sesizat-o, după ce i-a dispărut cardul

O asistentă medicală în vârstă de 49 de ani de la spitalul TBC din Galaţi este acuzată că a furat vreme de doi ani carduri bancare şi tichete de vacanţă de la pacienţi şi colegi. Poliţiştii au intrat pe fir iar aceasta a fost reţinută pentru 24 ore. Deşi probele o incriminau, procurorii au decis ulterior să o lase în libertate, sub control judiciar.

de Adrian Obreja

la 29.02.2024 , 09:03

Asistenta are o carieră impresionantă în spate. În timp ce colegii nu aveau ce să îi reproşeze din punct de vedere profesional, aceasta făcuse o obişnuinţă în a fura bunurile găsite prin spital.

Adrian Obreja, reporter Observator: Asistenta lucrează la spital de peste 30 de ani, sesizări au fost mai multe în ultima perioadă, dar nu au existat dovezi, până aseară când a şi fost reţinută.

Dovezi nu, suspiciuni da. Primul care a sesizat furtul a fost un coleg de breaslă.

Vezi și

Fura diferite sume de bani, carduri bancare, însă nici voucherele de vacanţă nu îi displăceau

Pe acelaşi subiect

Claudia Scorpan, purtător de cuvânt spital TBC: I-a disparut cardul bancar în timpul serviciului. Domnul doctor a depus sesizarea la poliţie. Nu s-a putut dovedi niciodată. S-au făcut cercetări la nivelul secţiei, cine a lucrat, cum a lucrat, pe ce tură a lucrat.

Asistenta rareori rata câte ceva. Fura diferite sume de bani, carduri bancare, însă nici voucherele de vacanţă nu îi displăceau.

Şi pacienţii au fost păgubiţi, însă nu s-ar fi gândit niciodată că cea care îi îngrijea comitea furturile.

Monica Necula, manager spital: Aceştia nu ne-au informat direct asupra situaţiei respective, deci nu am instrumentat la nivelul nostru instituţional. Nu am avut comisie de disciplină.

Poliţiştii i-au dat de urmă, iar în urmă cu două zile au efectuat la adresa sa percheziţii domiciliare unde au găsit mai multe dovezi. Poliţiştii din cadrul serviciului de investigaţii criminale au luat măsura reţinerii faţă de femeia în vârstă de 49 de ani pentru o perioadă de 24 de ore.

Femeia a fost audiată, iar apoi lăsată să plece acasă. Procurorii au decis măsura controlului judiciar.

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Asistenta din spitalul din Galați care fura de la pacienți și colegi, plasată sub control judiciar. Un coleg de muncă a sesizat-o, după ce i-a dispărut cardul