Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Asasinatul lui Ioan Crişan. SURSE: Laura Crișan ar fi comandat moartea tatălui ei pentru că urma să fie dezmoștenită

Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă din Arad a fost reținută. Alături de ea au primit mandate de reţinere şi doi dintre complici. Singurul care a scăpat pentru moment este "Frizerul" cel care ar fi fabricat declanşatorul bombei care a fost detonată de la distanţă. Surse judiciare spun că fiica omului de afaceri ar fi fost "creierul" atacului pentru care a şi plătit 100.000 de euro. În faţa procurorilor, nici ea, nici cei doi bărbaţi care ar fi ajutat-o nu au dat declaraţii. Toţi vor ajunge în această după amiază în faţa magistraţilor, cu propunerea de arestare preventivă

de Iulia Pop

la 24.10.2024 , 21:04

Fiica milionarului ucis, Laura Crişan a fost scoasă de la Parchetul General, în jurul orei 1 dimineaţa. După o zi complicată care a început dimineaţă, la Arad, când poliţiştii i-au bătut la uşa apartamentului şi i-au perheziţionat locuinţa.

Cinci ore a stat fiica milionarului în Parchetul General. A ales să păstreze tăcerea. A plecat de acolo, în arest pentru 24 de ore. Fără să trădeze pe chip, vreo emoţie.

"Nu avem de a face cu niciun fel de părere de rău, cu niciun fel de regret, cu niciun fel de remuşcări pentru ceea ce a ordonat sau chiar executat", spune Dan Antonescu, expert criminalist.

Vezi și

Și-a ucis tatăl pentru bani

Pe acelaşi subiect

La audierile din Capitală au ajuns şi doi dintre suspectii cu care ar fi pus la cale planul diabolic – de a-l arunca în aer pe milionarul Ioan Crişan. Al treilea a rămas pentru audieri la Arad. Bărbatul ar fi colaborat cu procurorii, iar pentru moment împotriva lui nu s-a luat nicio măsură.

Procurorii arată într-un comunicat că inculpaţii au acţionat cu premeditare, pentru bani, că au detonat de la distanţă bomba montată pe maşina omului de afaceri Ioan Crişan şi că totul a fost făcut la comanda fiicei milionarului.

"În 29 mai 2021, la ora 06:59, au acționat cu premeditare și din interes material, astfel că au detonat încărcătura explozivă de la distanță în timp ce victima se deplasa la volanul mașinii. Inculpații au fost instigați la comiterea faptei de către inculpata menționată", spun autoritățile.

''Frizerul'' ar fi construit doar declanșatorul bombei

Ioan Crişan se pregătea să iasă cu maşina din această parcare. Nu ştia că sub scaunul lui era amplasată o bombă. Trei persoane ar fi ajutat-o pe fiica lui să-şi ducă la capăt planul diabolic. Un individ a asamblat dispozitivul explozibil cu componente aduse din Serbia, iar ceilalţi doi complici l-ar fi detonat. Omul de afaceri a murit pe loc. 

Pentru anchetatori au urmat zeci de ore de vizionare a camerelor de supraveghere şi audierea a 500 de persoane. 20 de expertize balistice, fizico-chmice, traseologice şi genetice s-au făcut de către cei mai buni criminalişti români. Şefii IGPR au trimis forţe din mai mult judeţe pentru a destructura lumea interlopă din Arad şi pentru a strânge dovezi. Pentru că modul de operare era complet atipic, politistii au solicitat sprijin Interpol şi Europol. Bomba de la Arad avea componente specifice Europei de Est, iar cercetările s-au extins în Serbia, Moldova şi Ucraina. Fără rezultat.

Pe 6 iulie 2021 au apărut primele dovezi. O baterie de telefon, găsită în apropierea exploziei, i-au ajutat pe criminalişti să identifice un al doilea ADN în maşina victimei, însă acesta nu exista în baza de date a Poliţiei Române. Abia după 3 ani şi jumătate s-a conturat primul cerc de suspecţi. ADN-ul identificat ar fi al unui tânăr din Arad cunoscut ca ''Frizerul''.

Laura Crișan și doi complici, reținuți

Priceput la electronică, anchetatorii au descoperit că el este cel care ar fi fabricat declanşantorul folosit la dispozitivul exploziv improvizat ce a fost montat sub maşina milionarului. El a scăpat pentru că le-a spus autorităților că nu știa la ce urmează să fie folosit. Preţul atentatului ar fi fost o sută de mii de euro, bani care ar fi fost achitaţi de fiica milionarului. Surse judiciare spun că motivul asasinatului avea legătură cu faptul că Ioan Crişan intenţiona să-şi dezmoştenească fiica. Atunci a început femeia să-și pună la cale planul diabolic. 

Laura Crişan a avut puţine apariţii publice. Una dintre ele a fost la înmormântarea tatălui său, la care poza în fiică îndurerată. Imediat după înmormântare, declara revoltată, că a fost chemată o singură dată pentru declaraţii şi că poliţiştii nu-i mai spun nimic din anchetă. La scurt timp, însă, a plecat din ce în ce mai des în excursii exotice cu noul iubit.

După moartea lui Ioan Crişan, fiica lui a moştenit ambele lui firme: o companie de transport de marfă şi o crescătorie de somn african. Cele două firme aveau în 2021 o cifră toată de afaceri de peste un milion de euro.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Evenimente » Asasinatul lui Ioan Crişan. SURSE: Laura Crișan ar fi comandat moartea tatălui ei pentru că urma să fie dezmoștenită