Video "Arde acoperişul de la bloc. Mamă!" Filmul incendiului devastator din Bucureştii Noi, unde o clădire și un depozit de cherestea au ars ore în şir
Un incendiu masiv a pus în alertă locuitorii sectorului 1 din Capitală, ieri după-amiază. Un depozit de cherestea, dar şi o clădire învecinată au ars ore în şir, iar materialele lemnoase din curte au alimentat vâlvătaia, ameninţând locuinţele din jur. Panicaţi, zeci de oameni au ieşit din casele lor şi au fugit din calea flăcărilor, dar şi a fumului dens şi înecăcios, ce putea fi observat de la kilometri distanţă.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Arde acoperişul de la bloc. Mamă! Mamă, a luat şi casa aia, blocul.
- Habar nu am ce arde acolo, dar arde puternic rău de tot. Ia uitaţi!
În depozitul de pe strada Jimbolia erau înmagazinate lemne, pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi. Când au văzut flăcările care cuprinseseră şi acoperişul unei clădiri de birouri învecinate, trecătorii s-au speriat şi au sunat imediat la 112.
Cosmina Balint, reporter Observator: 16 autospeciale de stingere şi peste 50 de pompieri se luptă cu flăcările. Au scos materialele lemnoase din depozit ca flăcările să nu se mai poată extindă.
- Incendiu puternic în Bucureştii Noi, spre Şoseaua Chitilei: arde un depozit din Sectorul 1. Flăcările s-au...
- Incendiu misterios pe litoral. Cherhanaua La Bunicul Trăsnit, frecventată de lumea mondenă, s-a făcut scrum....
- Incendiu uriaş pe plaja Corbu din Constanţa. Flăcările au înghiţit complet o terasă
15 persoane au reuşit să iasă la timp din clădirea al cărei acoperiş era mistuit de flăcările violente.
Daniel Vasile, ISU Bucureşti - Ilfov: În curtea interioară erau depozitate elemente din lemn, cherestea, în stive şi de aici incendiul s-a propagat şi pe faţada clădirii. Se desfăşurau activităţi în această clădire, doar la subsol şi parter, iar etajele 1, 2 şi 3 nu erau folosite.
- E fum afară şi foc, hai să ieşim afară. Am ieşit afară şi era balamuc.
- Am văzut flăcări mari rău de tot, foarte mari. A luat un foc, tot a luat.
Pompierii au reuşit să stingă flăcările abia după lăsarea întunericului.
Martorii spun că incendiul nu ar fi pornit de la depozitul de lemne: "Totul era de sus în jos"
Peste 2 000 de metri pătraţi s-au făcut scrum. Martorii spun că incendiul nu ar fi pornit de la depozitul de lemne, ci de la acoperişul clădirii învecinate.
- Nu s-a aprins de jos, de sus şi a venit jarul de sus, a venit jos şi a luat foc depozitul de cherestea. Noi eram aici în staţie şi sus ardea acolo în colţul ăsta, în stânga şi eram o grămadă aici.
- Focul s-a extins de sus. De sus a început, deci noi eram aici. Deci noi cum am văzut, am venit şi totul era de sus în jos. Dacă lua de jos, păi nu lua toată cheresteaua asta foc?
Pompierii au reuşit să limiteze flăcările în aşa fel încât să nu se extindă şi la celelealte clădiri învecinate. Autorităţile fac acum cercetări pentru a afla ce a provocat, de fapt, incendiul violent. Din fericire, nu au fost victime.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰