Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Peste 250 de magazine Lidl, amendate cu 3,5 milioane de lei după ce inspectorii ANPC au găsit mizerie, gândaci şi produse expirate. Reacţia Lidl

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat 265 de magazine Lidl cu peste 3,5 milioane de lei, printre neregulile descoperite aflându-se produse expirate, mizerie şi insecte. De asemenea, 24 de magazine Lidl au fost închise. Reprezentanţii Lidl România au transmis că au făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situaţii.

de Redactia Observator

la 24.08.2022 , 18:17

Peste 250 de magazine Lidl, amendate de ANPC. 24 au fost închise Peste 250 de magazine Lidl, amendate de ANPC. 24 au fost închise

ANPC a transmis, miercuri, că în luna august comisarii instituţiei au verificat magazinele Lidl din toată ţara. ”Nu ştiu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam şi în trecut: nu suntem pelicanii Europei! Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, trebuie respectat! Renovaţi, curăţaţi, aduceţi produse de calitate, nu mai căutaţi variante să ne determinaţi să <<o luăm mai uşor>>! Dacă la voi acasă este ordine şi curăţenie, consideraţi şi această ţară şi pe cetăţenii ei, ca parte din Europa! Merităm să fim trataţi onorabil! Ce părere aveţi?”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu

Nereguli găsite de inspectorii ANPC

Printre abaterile constatate de comisarii ANPC se află: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafaţă, insecte;  comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficienţe de etichetare (lipsa unor ingredient de pe etichetă); neconcordanţe între valoarea preţului înscrisă pe etichetă şi cea afişată pe produs, precum şi între preţul de la raft comparative cu cel de la casa de marcat;  comercializarea unor legume şi fructe necurăţate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite, comercializarea unor ouă neigienizate.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, echipele de control au mai descoperit  comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind menţiunea "produse din produse congelate", cu ambalaj deteriorat, fără a exista mănuşi de unică folosinţă la servire, utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificaţie-patiserie, insalubre; utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificaţie-patiserie, neigienizate corespunzător şi a unor tăvi arse;  existenţa unor insecte vii în spaţiul de preparare şi coacere;  folosirea unor condiţii de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; deficienţe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor menţiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română). 

Pe acelaşi subiect

De asemenea, alte nereguli au fost utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide şi rugină şi a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheaţă, praf, impurităţi, resturi alimentare şi păr; comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate;  comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate; nerespectarea regimului promoţiilor (neafişarea perioadei de desfăşurare a promoţiei, neafişarea preţului nou şi a preţului vechi de comercializare a produsului aflat în promoţie, calcul eronat al procentului de reducere);  folosirea unui spaţiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu pavument deteriorat; existenţa pavimentului neigienizat şi a unor rafturi murdare, în zona de comercializare;  utilizarea unor cântare care înregistrau erori.

Amenzi de 3,5 milioane de lei. 24 de magazine au fost închise

Comisarii ANPC au controlat 265 de magazine Lidl şi au dat 347 de amenzi, în valoare totală de 3,5 milioane de lei. Totodată, au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare în valoare de 75.000 de lei.  Echipele de control au oprit temporar 24 de unităţi, până la remedierea deficienţelor, au decis închiderea pe o perioadă de până la şase luni pentru patru magazine şi pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni, pentru o unitate.

Reacţia Lidl România

"Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobişnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România. Aceste acţiuni au avut ca rezultat identificarea anumitor abateri în anumite magazine din reţea. Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situaţii având în vedere că, în relaţia cu autorităţile, noi dăm permanent dovadă de totală deschidere şi pentru că ne asigurăm în tot ceea ce facem că ne îmbunătăţim constant pentru a ne păstra locul în inima clienţilor noştri", au transmis reprezentanţii Lidl România.

Potrivit sursei citate de news.ro, încă de la intrarea pe piaţă, obiectivul cel mai important al companiei a fost acela de a oferi clienţilor "cea mai bună experienţă de cumpărături". "Echipa Lidl România mulţumeşte milioanelor de clienţi care ne trec pragul datorită calităţii produselor noastre, dar şi pentru că ştiu că sănătatea şi siguranţa lor sunt prioritare pentru noi. Îi aşteptăm în continuare cu produsele pe care le cunosc şi le apreciază şi garantăm efortul nostru zilnic pentru a le oferi la cel mai bun raport calitate-preţ", au arătat aceştia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Peste 250 de magazine Lidl, amendate cu 3,5 milioane de lei după ce inspectorii ANPC au găsit mizerie, gândaci şi produse expirate. Reacţia Lidl