Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAŢIE. Cătălin a semănat moarte în joaca a două copile din Iași. Leila a murit în drum spre spital, iar prietena ei, Alexandra, se luptă să trăiască

Moartea a lovit fulgerător! Două copile de 11 şi 12 ani se jucau în faţa porţii când au fost izbite în plin de o maşină condusă de un şofer începător. Autoturismul a derapat apoi într-o curte unde a distrus tot în cale. Una dintre fetiţe a murit la spital.

de Clara Mihociu

la 26.05.2023 , 19:15

Leila ieşise în faţa porţii împreună cu prietena sa cea mai bună, Alexandra. Se jucau liniştite, ca de obicei, când nenorocirea a lovit din senin.

A semănat moarte în joaca a două fetițe

Cristinel Cordoneanu, tatăl Alexandrei: Eram în casă, soţia la fel, fetiţele au ieşit să se joace. S-a auzit o bubuitură, iar când am venit afară aici era o fetiţă şi imediat atunci am zis, fata mea unde e? Alexandra mea era în partea asta.

Vezi și

Potrivit anchetei, şoferul începător ar fi circulat cu viteză. A încercat să evite un obstacol de pe şosea, a ajuns pe contrasens şi a pierdut controlul volanului. A lovit în plin un stâlp de electricitate, a intrat în plin cele două copile şi apoi s-a înfipt într-un gard.

Pe acelaşi subiect

Clara Mihociu, reporter Observator: Impactul a fost atât de puternic încât stâlpul a fost pus la pământ, gardul a fost şi el dărâmat, iar maşina a plonjat efectiv prin curte şi s-a oprit aici, într-un alt gard.

Petronela Cordoneanu, mama Alexandrei: Uite aici se jucau, aveau şi o huţă în care se dădeau. Şi chiar dacă nu erau în stradă, tot acolo le găsea. Că au fost mai mult de 10 minute aici.

Medicii au găsit-o pe Leila inconştientă, în stop cardio-respirator. Manevrele de resuscitare au dat rezultat, iar în sprijinul micuţei s-a trimis şi un elicopter pentru transportul mai rapid la spital. Copila de 12 ani, însă, nu a mai rezistat.

Tamara Roşu Solange, şef UPU Spitalul de Copii ''Sf Maria'': Pacienta a fost internată în secţia clinică de anestezie şi terapie intensivă. Din păcate, la scurt timp, a intrat din nou în stop cardio-respirator şi manevrele de resuscitare au fost fără rezultat.

Alexandra a fost şi ea rănită grav şi este în continuare sub supravegherea medicilor.

Tamara Roşu Solange, şef UPU Spitalul de Copii ''Sf Maria'': Cea de a doua fetiţă este internată în continuare în secţia clinică de anestezie şi terapie intensivă, sub supravegherea de specialitate, însă prognosticul este rezervat.

Cătălin, şoferul responsabil de accident, şi-a petrecut o bună parte din noapte la audieri. Le-a povestit anchetatorilor că a văzut negru în faţa ochilor şi nu ştie ce s-a întâmplat. Chiar dacă avea permisul de aproape un an, Cătălin conducea efectiv de doar câteva luni. Lipsa de experinţă şi-a spus cuvântul. În maşină, era şi prietena lui de 15 ani care s-a ales cu braţul fracturat.

Catalin Dumbravă, şoferul implicat în accident: Am tras un pic stânga, când să trag dreapta am tras brusc şi mi s-a pierdut controlul la volan.

- Aveai viteză?

- Nu prea. Nu aveam viteză mare. Nu am reuşit pur şi simplu nimic. Mi s-a luat vederea din ochi. Nu aveam suta.

- Dar care e limita pe drum acolo?

- Probabil 50, nu? E în localitate.

Când a auzit de moartea Leilei, tânărul a rămas înmărmurit.

Reporter-Catalin Dumbravă, şoferul implicat în accident: Ştii că una dintre fete a murit, nu? Ştiai?

- Nu.

Una din fete a murit aseară la spital. Tânărul este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi riscă acum între unu şi cinci ani de închisoare.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. Cătălin a semănat moarte în joaca a două copile din Iași. Leila a murit în drum spre spital, iar prietena ei, Alexandra, se luptă să trăiască