Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am crezut că mor copilele. Eram disperată". 13 oameni, între care 10 copii, au făcut toxiinfecție alimentară după un botez, în Bistrița-Năsăud

Treisprezece oameni din Bistrița-Năsăud au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, după ce au participat la un botez care a avut loc la căminul cultural din comună. Zece dintre victime sunt copii. Ei au fost şi primii care au început să se simtă rău imediat după eveniment. Primăria spune că nu are nicio vină, pentru că ei au pus la dispoziţie doar localul, iar mâncarea a fost făcută cu trei zile înainte de botez.

de Redactia Observator

la 12.07.2023 , 13:56

Petrecerea de botez a avut loc duminică, în căminul cultural din comună, dar mâncarea servită la eveniment a fost livrată de o firmă de catering cu câteva zile înainte, spun  organizatorii.

Femeie: Problema e că mâncarea a fost făcută de mult, că dacă se făcea în aceeaşi zi...Ei au fost, au dat comandă, au zis la ora cutare să vină cu mâncarea. păi dacă ei au făcut-o de trei zile pe căldurile astea, normal că s-a stricat mâncarea. 

Ilie Uhrenciuc, primarul comunei Dumitrița: Ei de vineri au dus mâncarea acasă, deci nu ştiu ce condiţii au ei acasă, or fi ţinut-o în frigider, n-au ţinut-o în frigider, au ţinut-o în ladă.

Vezi și

Cei mai afectaţi au fost copiii, care imediat după ce au mâncat, au început să se simtă rău.

Pe acelaşi subiect

10 copii cu vârste cuprinse între 1 şi 15 ani au fost internaţi la spital

Invitată botez: Nu mai puteau să stea pe picioare, ameţeau, de două zile nu mâncaseră nimic, absolut nimic, un pahar de apă.

 Invitată botez: De pe la vreo 2 noaptea nu au mai putut, rău, rău, rău, am crezut că mor copilele, nu mai ştiam ce să fac, eram disperată. 

10 copii cu vârste cuprinse între 1 şi 15 ani au fost internaţi la Spitalul Clinic de Urgențe Bistrița. Iar trei adulţi au fost consultaţi şi apoi externaţi. 

Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Cilnic de Urgență Bistrița: Au fost aduşi mai mulţi pacienţi. copii şi adulţi cu o suspiciune de toxiinfecţie alimentară, febrili, cu dureri abdominale, simptome de greaţă, vărsături, după ce duminică ar fi participat la un botez în localitatea Dumitriţa. 

Sincron dr. Anca Andrițoiu, șef DSP Bistrița-Năsăud: Cercetările de până acum au arătat că locaţia în care s-a desfăşurat botezul nu are autorizaţie pentru servirea mesei. Avem nişte informaţii puţin contradictorii până acum, legat de servirea mesei în momentul în care au fost aduse alimentele la locaţia respectivă. 

Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a deschis o anchetă şi urmează să se stabilească vinovaţii în acest caz.

Alte 7 persoane au fost în aceeași situație, după mâncarea servită la o îmnormâtare

Şapte persoane, dintre care doi copii de 8 şi 12 ani, au fost preluaţi, marţi seara, de la centrul de permanenţă din comuna bistriţeană Josenii Bârgăului, acuzând simptome ale unei toxiinfecţii alimentare, potrivit datelor comunicate de către managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Annabella Muzsi, potrivit Agerpres.

Mâncarea servită la cele două evenimente organizate duminică în localităţi rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma cărora 25 de persoane s-au ales cu toxiinfecţii alimentare, a fost pregătită şi livrată de acelaşi restaurant din municipiul Bistriţa, a cărui funcţionare a fost oprită temporar în urma controalelor efectuate de Protecţia Consumatorului şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Am crezut că mor copilele. Eram disperată". 13 oameni, între care 10 copii, au făcut toxiinfecție alimentară după un botez, în Bistrița-Năsăud