Alți șase răniți în exploziile de la Crevedia vor fi transferați în Austria, Germania şi Norvegia. Anunțul ministrului Rafila
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că alţi opt pacienţi care au fost răniţi în exploziile produse la staţia GPL din Crevedia vor fi transferaţi la spitale din străinătate, respectiv la unităţi medicale din Austria, Germania şi Norvegia.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
"Urmează ca în cursul zilei şi la noapte să fie transferaţi alţi şase pacienţi de la Spitalul Floreasca şi doi pacienţi de la Spitalul Bagdasar. Destinaţia acestor pacienţi va fi în Austria (...), în Germania şi unul dintre ei va fi transferat în Norvegia. Vor exista cel puţin două zboruri care să ducă aceşti pacienţi, unele dintre ele cu escală", a spun ministrul, duminică, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, în urma evenimentelor de la Crevedia au rezultat două decese, unul dintre cei care şi-au pierdut viaţa având arsuri pe mai mult de 95% din suprafaţa corpului.
"În total 58 de pacienţi, am avut două decese, unul din decese - un pacient cu o suprafaţă care depăşea 95 la sută suprafaţa arsă din corp. În cursul acestei nopţi şi dimineaţa devreme au fost transferaţi doi pacienţi la Bruxelles, doi pacienţi sunt transferaţi la Milano. Din păcate, unul dintre pacienţii transferaţi la Milano e în stare critică şi cei de acolo fac eforturi ca să îl stabilizeze, e un pacient de 68 de ani, celălalt e un pacient în jur de 48 de ani la care situaţia nu e la fel de dramatică, dar de asemenea este un pacient critic", a adăugat Alexandru Rafila.
Acesta a punctat că aparţinătorii celor transferaţi îi vor putea însoţi în ţara de destinaţie, unde vor avea suport social şi asistenţă consulară, iar cheltuielile de transport şi de cazare vor fi acoperite de Guvernul României pe perioada şederii lor acolo.
- Staţiile GPL din ţară, luate la control după explozia din Crevedia. În sectorul 5 s-au dat deja amenzi. Piedone:...
- Marcel Ciolacu: "Am înţeles, e o problemă cu primarul din PSD. Eu nu trebuie să iau legătura cu tatăl nimănui"
- Biserica Română oferă 3.000 lei fiecărei familii cu victime la Crevedia. Apel la donații pentru persoanele rănite
- Explozia din Crevedia LIVE TEXT. Bilanţ cutremurător: 2 morţi şi 56 de răniţi, dintre care 43 de salvatori....
- Explozia din Crevedia, provocată de o ţigară aprinsă. Primele date ale raportului preliminar al catastrofei
Care este situaţia pacienţilor internaţi în spitalele după exploziile de la Crevedia
"La Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca sunt 30 de pacienţi, trei civili şi 27 de pompieri. (...) Sunt cinci pacienţi intubaţi şi ventilaţi mecanic. Toţi aceşti pacienţi au fost toaletaţi din punct de vedere chirurgical, supravegheaţi şi sunt în permanentă evaluare. Pacienţii intubaţi şi ventilaţi mecanic sunt, în principiu, cei care sunt eligibili pentru transferul în străinătate. (...) Cel de-al doilea spital cu un număr important de pacienţi 13, cinci civili şi opt pompieri - Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni. Şi acolo sunt cinci pacienţi intubaţi şi ventilaţi mecanic. De asemenea, fără să fie la fel de critici, sunt patru pacienţi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică. De asemenea, la Spitalul Universitar Elias, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte - trei pacienţi. Unul dintre ei este transferat în acest moment la Spitalul de Chirurgie Plastică", a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Potrivit acestuia, toate spitalele au mobilizat echipele medicale şi a fost instaurat planul alb, care să facă posibilă intervenţia medicală specializată.
"În funcţie de evaluări, aceşti pacienţi vor beneficia de tratament în secţiile pentru pacienţi arşi, (...) evoluţia stării lor de sănătate este monitorizată, există şi posibilitatea suplimentării acestor transferuri la care făceam referire, dar pe măsură ce pacienţii au fost sau sunt transferaţi în spitalele din străinătate, se eliberează şi locuri în spitalele pentru arşi din Bucureşti. Aşa cum ştiţi, ieri am avut şase locuri pentru mari arşi. Aveam circa 60 de paturi de terapie intensivă alocate cu ventilatoare, drept care toţi pacienţii care aveau nevoie de îngrijire de terapie intensivă au primit această acest tip de îngrijire medicală", a explicat ministrul.
Familiilor victimelor de la Crevedia primesc suport psihologic
Totodată, Rafila a declarat că familiile victimelor primesc suport psihologic la spitalele Floreasca şi Bagdasar Arseni, iar în teren, la Crevedia, se află echipe care oferă asistenţă psihologică şi celor care, chiar dacă nu au avut răniţi, au fost afectaţi de eveniment.
"Dacă este nevoie, suntem pregătiţi să suplimentăm acest personal în funcţie de necesităţile din teren şi putem să operaţionalizăm în timp scurt, dacă este nevoie, o linie de tel verde. Am făcut deja simulări. Această linie va fi operaţională la Ministerul Sănătăţii sau la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în funcţie de necesităţi. (...) Abordarea Guvernului României, din punct de vedere medical, cred că a fost cea corectă, a fost fără abordare asumată, responsabilă şi care însă nu s-ar fi putut pune în practică fără contribuţia medicilor, asistenţilor medicali, personalului medical auxiliar care şi-au făcut datoria şi aşa cum vă spuneam, vreau să le mulţumesc mod în mod deosebit", a mai spus ministrul Sănătăţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰