Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerile ale căror vânzări s-au înjumătăţit iarna aceasta. Comercianţii, şocaţi de chiriile scumpe: "Nu ne aşteptam"

Târgul de Crăciun nu este o afacere bună! E concluzia la care au ajuns comercianţii, după o lună de vânzări. Mai grav, unii dintre ei susţin chiar că au ieşit pe minus. Cei mai nemulţumiţi sunt vânzătorii care au închiriat căsuţe în Piaţa Constituţiei. Aceştia spun că au încasat jumătate din suma obţinută anul trecut. Puţin mai bine a fost în Sectorul 6, dar nu este un bilanţ final, pentru că târgul se închide abia mâine. Singurii care mai pot spera la ceva profit sunt comercianţii din târgul aflat în Sectorul 3, pentru că acesta rămâne deschis până la începutul anului viitor. 

de Andreea Milea

la 26.12.2023 , 20:54

Bucureştenii s-au simţit bine la târgurile de Crăciun, dar nu la fel de fericiţi sunt comercianţii, care trag linie după o lună de vânzări. Cei 130 de producători din Piaţa Constituţiei spun că vânzările au scăzut la jumătate faţă de anul trecut. 

Comerciant: Am venit în fiecare an din 2018, până acum am venit. E unul dintre cei mai slabi ani. Nu ne aşteptam, suntem dezamăgiţi. 

Comerciant: Din punct de vedere al vânzărilor, au mai scăzut. Să zicem poate chiar 30-40%. Au fost si zile in care s-a stat degeaba. 1.000 de lei, nu e treabă la 1.000 de lei să stai 12 ore aici. 

Vezi și

Vizitatorii târgului din Piaţa Constituţiei s-au plâns de preţuri

Pe acelaşi subiect

Comercianţii au un argument forte: şi chiria pentru o căsuţă a fost mult mai mare. Aceasta a ajuns chiar şi la câteva zeci de mii de lei. 

Primăria Capitalei a pus la dispozitia comercianţilor 130 de căsuţe cu preţuri de închiriere ce pornesc de la 3.000 de lei si pot ajunge pana la 31.000 de lei, în cazul celor care  au vândut alimente traditionale aici la târgul din Piaţa constitutiei. Chiar şi aşa, comerciantii spun că vânzarea nu a fost deloc bună anul acesta şi că a scăzurt cu 40% faţă de anii trecuţi.

Norocoşi au fost doar cei care au vândut vin fiert

Comerciant: Nu dai greş niciodată cu vinul fiert şi ceaiul. Numai aseară am dat 2.000 si ceva. 

La târgul din Sectorul 6, comercianţii sunt ceva mai satisfăcuţi. 

Comerciant: A fost bine, suntem multumiţi cu ce am făcut, ce ne-am propus, mai avem două zile. A fost bine. Mai venim si la anul. Mai bine anul ăsta. Lumea mai deschisă la cumpărături. 

Cel mai accesibil târg

Cei mai fericiţi sunt comercianţii de la târgul din Sectorul 3, chiar dacă au plătit pentru o căsuţă între 2.000 şi 5.000 de euro. 

Andreea Milea, reporter Observator: Târgul de Crăciun din Sectorul 3 al Capitalei este singurul care rămâne deschis şi după Revleion. Comercianţii vor fi aici până pe 2 ianuarie iar în noaptea dintre ani va fi organizat şi un concert cu muzică live. 

Târgurile din Sectorul 6 şi Piaţa Constituţiei au fost vizitate de milioane de bucureşteni, dar şi de turişti. 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Afacerile ale căror vânzări s-au înjumătăţit iarna aceasta. Comercianţii, şocaţi de chiriile scumpe: "Nu ne aşteptam"