Accident bizar în Timişoara. O şoferiţă a avariat două maşini ale Poliţiei parcate pe marginea drumului
Un accident bizar de circulaţie s-a produs în această dimineaţă, 9 august, pe o stradă din Timişoara. Două maşini ale Poliţiei au fost lovite de o şoferiţă neatentă.
Două maşini ale Poliţiei au fost lovite de un alt autoturism, pe Aleea Pădurea Verde din Timişoara. O şoferiţă şi-a luat ochii de la drum preţ de câteva secunde şi a lovit una dintre maşinile parcate în faţa unui bloc. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în cealaltă maşină a Poliţiei.
Oamenii legii parcaseră cele două vehicule, una inscripţionată cu însemnele Poliţiei şi cealaltă folosită de Departamentul Judiciar, în faţa unui bloc din acea zonă unde veniseră pentru a face investigaţii ca urmare a unui incendiu izbucnit peste noapte în acel imobil. În urma accidentului s-au înregistrat doar pagube materiale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰