Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A fost sau nu incendiu la metrou? Trei explicații diferite de la Metrorex, în doar câteva ore

Autorităţile au început mai multe anchete în urma incidentului de la metrou, pentru a se afla exact ce s-a întâmplat. Reprezentanţii ISU au vorbit, iniţial, despre un incendiu, în timp ce, potrivit Metrorex, ar fi fost vorba doar despre o degajare de fum.

de Andre Rotaru

la 24.05.2022 , 14:35

Explicațiile venite în ultimele câteva ore din partea oficialilor se bat cap în cap.

Metrorex, trei posibile cauze ale incidentului de la metrou

Doar reprezentanții Metrorex au reușit ca, în primele ore după producerea incidentului, să transmită trei explicații diferite pentru acesta. Inițial, au spus că este vorba despre o degajare de fum, care ar fi provenit de la sistemul de frânare, apoi au revenit și au spus că ar fi vorba, de fapt, despre o defecțiune a trenului. Într-un final, directorul companiei a transmis că ar fi vorba despre un scurt-circuit. Inițial, reprezentanții Metrorex nu au comunicat nici măcar faptul că se aflau călători în garnitura la care a survenit această defecțiune.

Vezi și

Incendiu la metrou, explicațiile pompierilor

Pe acelaşi subiect

Între timp, pompierii au venit cu explicații ceva mai clare. Aceștia spun că totul ar fi pornit de la un conductor al unei șine de transport, care ar fi luat foc și ar fi generat această degajare de fum.

O anchetă este în curs, în acest caz, pentru a stabili cauzele care au dus la acest incident, mai ales că, în această dimineață, în Piața Romană am văzut o adevărată desfășurare de forțe. 20 de autospeciale de pompieri au ajuns aici, alături de aproape 40 de ambulanțe SMURD.

172 de călători au fost evacuați din subteran, 25 au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului și doi au fost transportați la spitalul Floreasca, pentru că au inhalat fum.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Evenimente » A fost sau nu incendiu la metrou? Trei explicații diferite de la Metrorex, în doar câteva ore