Antena Meniu Search
x

Curs valutar

54 de câini, capturaţi în zona Lacul Morii, unde a murit Ana Oros, susţine ASPA. 88 de maidanezi, ridicaţi în total din Bucureşti

 88 de câini au fost ridicaţi din Bucureşti în perioada 21-30 ianuarie, iar 54 dintre aceştia au fost capturaţi de pe câmpul din zona Lacul Morii şi de pe străzile adiacente, a anunţat Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor Bucureşti (ASPA), relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 31.01.2023 , 17:59

54 de câini au fost capturaţi în zona Lacul Morii, unde a murit Ana Oros, susţine ASPA. 88 de maidanezi, ridicaţi din Bucureşti 54 de câini au fost capturaţi în zona Lacul Morii, unde a murit Ana Oros, susţine ASPA. 88 de maidanezi, ridicaţi din Bucureşti - ASPA

"54 în doar 10 zile! Această cifră confirmă încă o dată ceea ce am susţinut şi anul trecut, confirmă avertizările pe care le-am transmis cu privire la această zonă şi anume - problema reapariţiei constante a câinilor. Sursa acestor câini o reprezintă proprietăţile private care vor alimenta constant domeniul public, în lipsa unor măsuri precum sterilizarea şi microciparea. Echipajele ASPA continuă să monitorizeze această zonă şi altele din Bucureşti, răspundem la sesizări şi organizăm acţiuni proprii pentru capturarea câinilor identificaţi pe domeniul public, pe raza Municipiului Bucureşti", scrie ASPA, pe Facebook.

Luni, pe aceeaşi reţea de socializare, ASPA anunţa că peste 160 de câini au fost sterilizaţi în primele zile ale campaniei de sterilizări gratuite pentru câini de rasă comună, cu deţinător, din anul 2023. Clinicile veterinare mobile realizează sterilizări şi în luna februarie, în zilele 18 - 19 şi 25 - 26, în sectoarele 1, 4 şi 6. Programări se pot face la numărul de telefon 0743.204.942, luni - vineri, 09.00 - 16.00. În cadrul campaniei gratuite, se asigură şi microciparea şi înregistrarea în RECS, tratamentul post operator şi carnetul de sănătate.

Edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan, aprecia luni că acţiunile de capturare a câinilor de pe domeniul public nu vor da rezultate dacă nu va fi rezolvată şi problema "înmulţirii necontrolate" a acestora.

Articolul continuă după reclamă

 "În acea zonă de la Lacul Morii, din aprilie până acum, au fost prinşi 120 de câini. Au fost cel puţin 30 de vizite în teren ale echipelor de la ASPA. Două zile după tragicul accident, aţi văzut că au fost prinşi toţi câinii din zona aia şi peste câteva zile au revenit. Cum putem să oprim acest fenomen? Într-un singur mod, aşa cum ţările civilizate au făcut-o: mergând la sursă şi oprind înmulţirea necontrolată. (...) Este un efort sistematic pe care trebuie să-l facem la nivelul Bucureştiului şi la nivelul judeţului Ilfov pentru a gestiona această problemă. Adică, aşa cum trebuie făcut în Bucureşti, trebuie făcut şi în Ilfov: trebuie să vedem care sunt acele proprietăţi de pe care ies câini în zona publică. Pe de altă parte, aşa cum trebuie să facem microcipare şi sterilizare în Bucureşti, trebuie să o facem şi în localităţile din Ilfov", a mai declarat Nicuşor Dan. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » 54 de câini, capturaţi în zona Lacul Morii, unde a murit Ana Oros, susţine ASPA. 88 de maidanezi, ridicaţi în total din Bucureşti