24 de arme, găsite în casa unui bărbat din Timişoara. Măsura luată de poliţişti în acest caz
Poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au găsit în locuinţa unui bărbat din Timişoara 24 de arme şi muniţie, în urma unei percheziţii domiciliare. Bărbatul este cercetat penal pentru contrabandă calificată.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Potrivit IPJ Timiş, percheziţia a avut loc marţi, la locuinţa din Timişoara a bărbatului de 58 de ani. ”În urma desfăşurării activităţilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea confiscării şi continuării cercetărilor, 9 arme letale lungi de vânătoare, 12 arme scurte letale, dintre care 9 pistoale letale, 2 pistoale letale tip revolver şi un pistol letal cu calibrul de 6,35, precum şi 3 arme scurte neletale, 2 dintre aceste pistoale neletale fiind cu aer comprimat cu calibrul de 4,5 mm şi un pistol neletal cu calibrul de 6 mm”, a precizat IPJ Timiş, într-un comunicat de presă.
Bărbatul este urmărit penal pentru contrabandă calificată
De asemenea, potrivit sursei citate, au mai fost descoperite şi ridicate 2 componente esenţiale pentru armele letale (o ţeavă şi o cutie de mecanisme), un amortizor de sunet, 1.377 de bucăţi de cartuşe letale calibrul 22 LR, 13 bucăţi de cartuşe letale de vânătoare cu alice, cu calibrul de 12, precum şi un cartuş letal de vânătoare cu calibru de 20.
”Totodată, în urma percheziţiei domiciliare, au fost descoperite şi ridicate 3 bucăţi de cartuşe letale cu calibrul de 6,35 mm, 1.500 de bucăţi de cartuşe neletale cu calibrul de 6 mm, 800 de bucăţi de cartuşe neletale cu calibrul 4 mm, 600 de bucăţi cu capse de iniţiere pentru proiectile cu calibru de 4 mm, 500 de bucăţi de cartuşe neletale cu calibrul 22, 2.000 de bucăţi de alice cu calibru 4,5 mm şi 1.500 de grame de pulbere neagră pentru muniţie”, mai precizează IPJ Timiş. În urma percheziţiilor, bărbatul este urmărit penal pentru infracţiunea de contrabandă calificată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰