Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Suma colosală primită de Margot Robbie pentru filmul Barbie. Actriţa a dat lovitura

Actriţa Margot Robbie este bine răsplătită pentru rolul său cheie din filmul Barbie. Vedeta şi producătoarea din spatele celui mai mare succes al verii urmează să câştige aproximativ 50 de milioane de dolari din salariu şi bonusuri de box office, scrie Variety, potrivit news.ro.

de Redactia Observator

la 15.08.2023 , 10:49

Suma colosală primită de Margot Robbie pentru filmul Barbie Suma colosală primită de Margot Robbie pentru filmul Barbie - Profimedia

Regizoarea şi co-scenarista filmului „Barbie”, Greta Gerwig, va primi, de asemenea, probabil bonusuri datorită succesului uriaş al filmului. „Barbie” a obţinut încasări uluitoare de 526,3 milioane de dolari în box office-ul intern de la lansarea sa, în urmă cu o lună, precum şi 657,6 milioane de dolari în box office-ul internaţional. Asta înseamnă 1,18 miliarde de dolari la nivel global - iar această cifră ar trebui să continue să crească, având în vedere că „Barbie” este încă în fruntea clasamentelor de box office.

Încasări uriaşe pentru filmul Barbie

Filmul este acum a doua lansare cu cele mai mari încasări din istoria Warner Bros. după „Harry Potter şi Talismanele Morţii - Partea 2”. Este, de asemenea, filmul cu cele mai mari încasări realizate vreodată de o femeie regizor, depăşind deţinătorul precedent al recordului, „Frozen II”, care a fost regizat în colaborare cu Jennifer Lee.

Articolul continuă după reclamă

Pe lângă faptul că a dat viaţă popularei jucării pentru copii, Robbie a produs filmul prin intermediul companiei sale de producţie, LuckyChap Entertainment, pe care a fondat-o în 2014 împreună cu actualul ei soţ, Tom Ackerley, şi cu prietenii Josey McNamara şi Sophia Kerr. Scopul companiei a fost acela de a spune poveştile femeilor pe ecran şi de a sprijini femeile creatoare. Lista sa de proiecte include filmul nominalizat la Oscar „Promising Young Woman”, continuarea filmului cu supereroi „Birds of Prey” şi serialul Netflix „Maid”.

Pe acelaşi subiect

Margot Robbie a dat lovitura

Margot Robbie a fost nominalizată la două premii Oscar pentru interpretările sale din „I, Tonya” şi „Bombshell”. Ea a ieşit pentru prima dată în evidenţă în „Lupul de pe Wall Street”, de Martin Scorsese, şi a înregistrat succese comerciale cu „Suicide Squad” şi „Once Upon a Time in Hollywood”. Dar niciunul dintre aceste filme nu s-a apropiat de încasările „Barbie”, care se anunţă a fi unul dintre cele mai mari succese de box office din istoria cinematografiei.

Warner Bros. a refuzat să comenteze.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Entertainment » Suma colosală primită de Margot Robbie pentru filmul Barbie. Actriţa a dat lovitura