Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Interviu în exclusivitate cu actorii din Casa Dragonului: "Am investit atât de mult în acest serial şi sperăm ca oamenii să îl urmărească cu inima deschisă "

Domnia Casei Targaryen începe! Mai sunt doar câteva zile până la lansarea oficială a mult aşteptatului serial Casa Dragonului, un prequel al fenomenului global Urzeala Tronurilor. Mai exact, captivanta poveste din Casa Dragonului se petrece cu 200 de ani înainte de întâmplările din Urzeala Tronurilor şi explorează istoria turbulentă a dinastiei Targaryen. Filmată în Marea Britanie, Spania și Portugalia, producţia a avut două echipe de peste 2000 de persoane care au lucrat simultan, în condițiile dificile din timpul pandemiei. Seria Casa Dragonului va avea premiera mondială pe 21 august iar în România îl putem vedea o zi mai târziu.  

de Redactia Observator

la 18.08.2022 , 14:23

Criticul de film Cătălin Anchidin a fost la marea premieră din Amsterdam şi a stat de vorba în exclusivitate cu ei.  

Milly Alcock, Rhaenyra Targaryen: Eu sunt Rhaenyra Targaryen. Este o Targaryen. Este fiica regelui. O întâlnim într-o etapă destul de stabilă din viața ei în primele episoade, dar are o schimbare majoră în dinamica familiei ei, care, în final, înseamnă Regatul ei. 

Emily Carey, Alicent Hightower: Eu joc rolul lui Alicent Hightower, care este fiica Mâinii Regelui. Ea este cea mai bună prietenă a Rhaenyraei. Când o întâlnim pentru prima dată o vedem o persoană foarte anxioasă care vrea să le facă pe plac oamenilor, îi place să respecte regulile şi când vine vorba de anumite decizii pe care le iau bărbaţii din viaţa ei, este împinsă într-o poziţie pe care nu şi-o doreşte şi se ajunge într-un punct în care trebuie să aleagă între datorie şi inimă.

Vezi și

Emily Carey, Alicent Hightower: Am învățat multe de la Alicent. Multe despre ce să nu fac, ca să fiu sinceră. Suntem două persoane foarte asemănătoare. Ea este foarte anxioasă, la fel ca mine, și modul în care se ocupă de această problemă îi suprimă multe emoţii. Şi asta e ceva ce am învăţat să nu fac. 

Pe acelaşi subiect

Milly Alcock, Rhaenyra Targaryen: Ce am învăţat de la Miss Rhaenyra? Ştie când să îşi impună punctul de vedere, iar acesta este un lucru la care eu încă lucrez.

Ryan J. Condal, creatorul seriei Casa Dragonului: Este o poveste a generaţiilor, despre trei generaţii din această eră a Dinastiei. Veţi vedea mult mai multă diversitate în ceea ce priveşte personalitatea şi comportamentul personajelor decât aţi văzut probabil în seria originală, pentru că acolo erau doar doi Targaryeni. 

Cătălin Anchidin, critic de film: Va exista o explicație pentru care Targaryenii sunt singurii care au legături speciale cu dragonii?

Ryan J. Condal, creatorul seriei Casa Dragonului: Cred că da, cu siguranţă. Casa Dragonului se ocupă mai mult de mitologia Casei Targaryen, pentru că în sera originală Targaryenii erau o dinastie pierdută. Aşa că, acum, trăim cu adevărat memoria acestui loc. În acest serial poţi să trăieşti cu ei şi să experimentezi cum e să fii cea mai puternică Casă din întreaga planetă. 

CătălinAnchidin, critic de film: Cum ar trebui să se raporteze publicul la personajul tău?

Steve Toussaint, Lord Corlys of the Dragon: Acest tip este un explorator nautic, este un mare marinar, este şi un foarte bun războinic, dar în esenţă este un familist. Este un tată, vrea ce e mai bun pentru familia lui. Este, de asemenea, foarte interesat să ducă mai departe moştenirea. Numele lui trebuie să rămână în istorie.

Cătălin Anchidin, critic de film: Aveţi un mesaj pentru fanii din România? Pentru telespectatorii Antena 1 România?

Ryan J. Condal, creatorul seriei Casa Dragonului: Iubim România şi ne-ar plăcea dacă toată România s-ar aduna în faţa televizoarelor pe 21 august pentru a viziona Casa Dragonului. 

Steve Toussaint, Lord Corlys of the Dragon: Vă rog să urmăriţi! Cred că veţi fi foarte încântaţi, foarte mulţumiţi şi foarte mândri de ceea ce am făcut. Sperăm că o să vă placă! Este fără îndoială în lumea din Urzeala Tronurilor, dar nu este Urzeala Tronurilor. Cred că este un plus pentru acea lume. 

Milly Alcock şi Emily Carey: Vă rog să vă uitaţi la serial! Vă rog! Am investit atât de mult în acest serial şi chiar sperăm ca oamenii să îl urmărească cu inima deschisă şi cu braţele deschise, fără prea multe aşteptări. Nu îl comparaţi! Este cel mai important lucru: comparaţia. Nu o faceţi!  Nu avem nevoie de asta. Doar veniţi, priviţi serialul şi iubiţi-l. Iubiţi-l sau lăsaţi-l! 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Entertainment » Interviu în exclusivitate cu actorii din Casa Dragonului: "Am investit atât de mult în acest serial şi sperăm ca oamenii să îl urmărească cu inima deschisă "