Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Universitatea din România care a început anul universitar cu un record. "E cel mai mare număr de studenţi care intră în anul I din istorie"

A fost zi cu emoţii uriaşe ieri pentru mii de studenţi care au luat parte la festivitatea de deschidere a noului an universitar. Peste 1.500 de boboci ai Universităţii de Ştiinţele Vieţii din Iaşi, dar şi 4.000 de studenţi din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş au păşit cu emoţii în noua etapă.

de Redactia Observator

la 17.09.2024 , 08:04

Ieri, la Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi a început un nou an academic. Sute de tineri şi-au dorit să ia parte la festivitatea de deschidere a noului an universitar, atât de mulţi încât sala de festivitate a devenit neîncăpătoare pentru ei. "Mi s-a spus de la alte persoane că este ceva foarte frumos şi am zis să încerc, am zis că e ceva unic", spune o studentă"Să-mi întâlnesc colegii, atât, în rest totu-i foarte plăcut", a răspuns o studentă întrebată dacă are emoţii.

Iar pentru a le răsplăti toate aceste emoţii productive, Universitatea le-a pregătit o mulţime de suprize. "Am pregătit pentru ei tot ceea ce înseamnă spaţii de învăţământ, spaţii de cazare, spaţii pentru activităţi sportive şi culturale", a declarat Gerard Jităreanu, prof. univ. dr. Iar pentru absolvenţii care au obţinut rezultate deosebite în anul universitar trecut au fost acordate premii de excelenţă.

Record la Iaşi

Vezi și

Şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Știinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş a început tot ieri anul universitar cu un record, dar şi cu o premieră.

"Intră în universitate aproape 4.000 de studenţi în anul întâi. Dintre aceştia, 3.225 sunt la programele de licenţă. Este cel mai mare număr de studenţi care intră în anul I din istoria acestei universităţi. Pentru prima dată avem, cum spuneam, toate categoriile de studenţi, de asistenţă medicală generală militară, dar avem, începând cu acest an, şi studenţi medici militari, care vor deveni medici ai Serviciului Român de Informaţii", a explicat Leonard Azamfirei, rector UMFST. 

"Nu mă văd făcând altceva şi mi-a plăcut mereu biologia", a declarat un student. "Mereu am fost fascinată de partea medicală şi de ştiinţe şi de partea asta inginerească, deci mi-a părut alegere naturală", a mărturisit o studentă.

Potrivit conducerii instituţiei, va începe construcţia spitalului universităţii şi se vor finaliza o parte dintre proiectele începute, cum ar fi un cămin studenţesc nou, cu 260 de locuri. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Educaţie » Universitatea din România care a început anul universitar cu un record. "E cel mai mare număr de studenţi care intră în anul I din istorie"