Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sindicatele din învățământ ies din nou în stradă. Mâine vor protesta la Guvern și în fața sediilor PSD și PNL

Federațiile sindicale din învățământ anunță că joi reiau protestele, atât la Guvern cât și la sediile PSD și PNL, față de majorarea salarială de doar 4%.

de Veronica Micu

la 12.01.2022 , 20:33

Sindicatele din învățământ ies din nou în stradă. Mâine vor protesta la Guvern și în fața sediilor PSD și PNL - Facebook FSLI România

Potrivit unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din

Educație "SPIRU HARET" și Federației Naționale Sindicale "Alma Mater", mâine, pe 13 ianuarie 2022, începând cu ora 10.00, o sută de persoane vor protesta în Piața Victoriei, iar, de la ora 11.30, vor picheta sediile principalelor partide politice – PSD și PNL.

"Reamintim reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Majorarea salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creștere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru peronalul didactic de predare, a provocat o stare ne nemulțumire generală în rândul salariaților din învățământ.

Articolul continuă după reclamă

Referendum pentru declanșarea grevei în Educație

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că peste 30.000 de salariați din categoria personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și alte tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut. În plus, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017", se arată într-un comunicat comun al principalelor federații sindicale din educație.

În prezent, cele trei federații sindicale au în desfășurare un referendum privind declanșarea grevei în sistemul educațional.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Sindicatele din învățământ ies din nou în stradă. Mâine vor protesta la Guvern și în fața sediilor PSD și PNL