Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sindicaliștii din Educație, gata de grevă generală pe 22 mai. Profesorii sunt nemulțumiți de salarii și investițiile mici făcute în școli

Profesorii se pregătesc de grevă generală pe 22 mai. Aceştia sunt hotăraţi să pună lacătele pe şcoli şi să iasă din nou în stradă pentru a-și cere drepturile. Cele trei mari Sindicate din învăţământ vor susţine astăzi o conferinţă în care vor fi prezentate condiţiile în care se va desfăşura greva generală. Asta după ce in urma cu o săptămâna a avut loc cel mai amplu protest al angajaţilor din învăţământ, la care au participat peste 14.000 de persoane.

de Redactia Observator

la 16.05.2023 , 08:10

Salariaţi din învăţământ din toate judeţele ţării au participat pe 10 mai la marşul de protest organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater", în numele celor peste 350.000 de angajaţi ale căror drepturi şi interese le reprezintă.

Protestul de săptămâna trecută şi greva de pe 22 mai urmăresc să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii - personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.

Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

Vezi și

De asemenea, sindicaliştii mai solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Sindicaliștii din Educație, gata de grevă generală pe 22 mai. Profesorii sunt nemulțumiți de salarii și investițiile mici făcute în școli