Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Simulare Evaluarea Naţională 2024. Reacţia elevilor când au văzut subiectele la proba scrisă de limba română

Săptămâna a început cu emoţii pentru elevii de clasa a 8-a care de astăzi până miercuri vor participa la simulările pentru Evaluarea Naţională. În urmă cu o oră s-a încheiat prima probă, cea de Limba şi Literatura Română. Iar anul acesta avem şi noutăţi. Pentru prima dată, toate lucrările sunt scanate în clasă şi corectate într-o platformă digitală.

de Andreea Petrescu

la 05.02.2024 , 13:17

Elevii au spus da noului format, pentru că sunt receptivi la tot ce înseamnă nou. Săptămâna trecută, mulţi dintre profesori s-au plâns că va fi dificil să scaneze toate aceste lucrări la finalul examenului. Ceea ce s-a şi întâmplat pe parcursul zilei de astăzi, pentru că sunt unii elevi care au ieşit după o oră de la terminarea examenului, pentru că încă stăteau cu profesorii în săli pentru a li se scana lucrările.

Simulare Evaluarea Naţională 2024. Elevii spun că subiectele la română au fost uşoare

Despre subiectele la română, mulţi dintre elevi au spus că au fost unele uşoare, că nu se aşteptau să fie chiar atât de simplu. Alţii au întâmpinat, însă, probleme. 

Vezi și

Elevii au primit cerințe de rezolvare din două fragmente de text. Primul este un fragment din romanul "În umbra ei" de Simona Antonescu, iar al doilea este din articolul profesorului Liviu Papadima "Pisica mea în sala de lectură", publicat în Dilema veche în 2017.

Pe acelaşi subiect

O altă noutate faţă de cea a digitalizării subiectelor este cea că au primit aceste subiecte pe o broşură gata tipărită. Baremul de corectare al subiectelor va veni în jurul orei 15.00.

Anul trecut, la Simularea Evaluării Naționale 2023 -  proba scrisă la Limba și literatura română - elevii au primit cerințe de rezolvare din două fragmente de text, unul din "Dansul ursului" de Ion D. Sîrbu, iar al doilea din "30 de ani în șa" al lui Felix Țopescu.

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024

Calendarul probelor scrise de la Simularea Evaluării Naționale, în anul școlar 2023—2024, aprobat prin ordin de ministru:

5 februarie 2024: Limba şi literatura română – probă scrisă

6 februarie 2024: Matematică – probă scrisă

7 februarie 2024: Limba şi literatura maternă – probă scrisă

23 februarie 2024: Comunicarea rezultatelor.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Simulare Evaluarea Naţională 2024. Reacţia elevilor când au văzut subiectele la proba scrisă de limba română