Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Simulare Bac 2024. Ce subiecte au picat la limba română

Simularea la Bacalureat 2024 a început luni, 4 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, anunță Ministerul Educației. Conform calendarului simulărilor, probele au loc în perioada 4 - 7 martie 2024, elevii urmând să afle rezultatele pe 15 martie. Notele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog. Prin excepție, însă,  la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, aceste note pot fi trecute în catalog. 

de Veronica Micu

la 04.03.2024 , 17:39

UPDATE 10.54 - La subiectul I, candidații de la profilul real și cei de la tehnologic au avut un text la prima vedere de Liviu Rebreanu, "Metropole". Pe baza acestui text, candidații au rezolvat mai multe exerciții. Subiectul al II-lea a avut în prim-plan textul "Domnișoara Nastasia" de George Mihail-Zamfirescu. Cerința a fost să prezinte, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului. Doar 10 puncte a avut acest subiect. Subiectul III a fost un eseu în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui Lucian Blaga.

La subiectul III, profilul uman, elevii au avut de redactat un eseu în care să prezinte particularitățile unui text aparținând lui Ion Barbu.

UPDATE 9.00 - Proba scrisă la limba română din cadrul simulării examenului de bacalaureat 2024 a început. 146.000 de elevi susţin testarea în peste 1.320 de unități de învățământ.

Vezi și

Emoții pentru elevii de clasa a XII-a care, astăzi, 4 martie, susțin simularea la Limba și literatura română, probă scrisă. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30, proba începe la ora 9.00, iar timpul destinat elaborării lucrării este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. La prima probă susținută, elevilor le vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele. Pe baza acestor coduri vor afla ulterior rezultatele obținute. Potrivit ordinului de ministru, disciplinele la Simularea Bacalaureatului 2024 sunt limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.

Pe acelaşi subiect

Subiecte de limba română la simularea bacului 2024

Prima probă scrisă la Simularea examenului de Bacalaureat 2024 este cea la limba și literatura română. Ministrul Educației a anunțat că subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor. 

Listele conținuturilor pentru Simularea examenului de Bacalaureat în acest școlar sunt disponibileaici

Programa pentru simularea examenului de BAC 2024 prevede eliminarea unor conținuturi la Limba română, Matematică, Istorie, Geografie, dar și la celelalte discipline, potrivit ordinului ministrului educației nr. 6.760 din 7 decembrie 2023.

La limba română este valabilă programa aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.923/2013 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național — 2014, din care sunt exceptate următoarele conținuturi:

  • textul dramatic postbelic;
  • perioada postbelică;
  • autorii canonici: Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.

Pentru Simularea examenului de Bacalaureat 2024, subiectele sunt redactate sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso, așa cum este transmisă de Centrul Național pentru Politici în Educație și Evaluare. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul.

Subiectele și baremele se afișează în fiecare zi cu probă de examen, la ora 15:00aici

La probele scrise se pot utiliza tipizate tipărite aprobate pentru anii școlari precedenți. În fiecare zi în care se susțin probe, elevii completează colțul din dreapta sus al foii tipizate cu datele personale. Asistenții vor informa elevii asupra faptului că redactarea rezolvării subiectelor va începe de pe pagina a doua a primei foi tipizate. 

Pentru secretizarea și securizarea lucrărilor scrise se va proceda astfel: 

  • colțul din dreapta sus al primei foi tipizate, conținând datele personale ale elevului, nu se sigilează, anonimizarea acestora făcându-se automat în platforma destinată evaluării digitalizate;
  • colțul din dreapta sus al următoarelor foi tipizate, începând cu a doua foaie tipizată, conținând datele personale ale elevului, se sigilează și se secretizează. 

Secretizarea casetei de identificare se realizează cu etichete, nu cu lipici. După finalizarea fiecărei probe scrise, în limita maximă a timpului alocat acesteia, elevii predau lucrările asistenților, care le verifică. Comisia de organizare a simulării naționale din unitatea de învățământ asigură caspsarea în trei locuri (lateral stânga sus, jos și la mijloc) a lucrărilor scrise care depășesc un număr de patru pagini, așezate sub formă de caiet, în ordinea paginilor.

Consultă procedura privind organizarea și desfășurarea simulării simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023—2024 în ► DOCUMENTUL ATAȘT 

Lucrările elevilor, scanate și corectate digitalizat

După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenții scanează lucrarea, verifică existența corespondenței dintre numărul paginilor scanate, numărul paginilor lucrării în format fizic și numărul de pagini trecut în procesul-verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate, o încarcă și o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate a examenului național de bacalaureat.

Marcarea lucrării în platformă presupune introducerea numărului de pagini al lucrării, respectiv selectarea opțiunii "neprezentat" sau a opțiunii "eliminat", în cazul elevilor care nu s-au prezentat sau, după caz, au fost eliminați de la proba respectivă. Lucrarea elevului eliminat nu se scanează și nu se încarcă în platformă. La expirarea celor 3 ore acordate redactării lucrării scrise, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei elevi rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări. Elevii părăsesc sala de examen fără a primi subiectele. 

Elevii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră și jumătate de la distribuirea subiectelor în săli, fără a primi subiectele. După finalizarea scanării tuturor lucrărilor, asistenții le introduc într-un plic, care urmează să fie sigilat. Asistenții asigură ștergerea lucrărilor scanate de pe calculatoarele din sala de examen (inclusiv din Recycle Bin/ Coș de gunoi).

Plicurile se păstrează în condiții de securitate în unitatea de învățământ/centrul de examen, până la finalul fiecărei probe și încărcarea rezultatelor în aplicația dedicată evaluării digitalizate. După comunicarea rezultatelor, plicurile se disigilează în vederea analizei rezultatelor.

Simulare Bac 2024 română. Cum se calculează nota finală

Evaluarea lucrărilor scrise se realizează astfel: fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori, selectați, cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN). Lucrările scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise din cadrul simulărilor naționale vor putea fi accesate de către comisia din centrul zonal de evaluare după finalizarea încărcării, în fiecare zi de probă, a lucrărilor scrise, de către toate unitățile de învățământ/centrele de examen. Activitatea de evaluare se realizează, de regulă, pe stațiile de lucru aflate în laboratoarele de informatică din unitatea de învățământ din care provine profesorul evaluator. Profesorii evaluatori pot alege să își desfășoare activitatea de pe computere aflate într-un alt spațiu (de exemplu, bibliotecă, Centrul de Documentare și Informare, cabinetul disciplinei, cancelarie, domiciliu personal).

Profesorii evaluatori din unitățile de învățământ/centrele de examen sunt arondați centrului zonal de evaluare din fiecare județ/municipiul București și vor primi conturi de acces pe platforma destinată evaluării digitalizate în vederea accesării lucrărilor scrise, a baremelor de evaluare și de notare și a borderourilor de notare. Distribuirea lucrărilor către profesorii evaluatori, în vederea evaluării, se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate, inclusiv pentru situația în care platforma semnalează existența unei diferențe între notele acordate de către cei doi profesori evaluatori, mai mari de un punct și care presupune reevaluarea lucrării. Evaluarea lucrării se realizează pe baza baremului de evaluare și notare. Profesorii evaluatori înregistrează electronic, individual, rezultatul evaluării în borderourile – tip de notare generate de platforma destinată evaluării digitalizate. Media aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare evaluator, este calculată de aplicația informatică din platforma destinată evaluării digitalizate. În situația în care platforma semnalează o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluatori, lucrarea va fi transmisă automat și aleatoriu către alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, se calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note extreme, ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note centrale. După evaluarea și notarea tuturor lucrărilor la o disciplină se generează din platformă raportul nominal conținând notele finale la disciplina respectivă.

Urmează proba obligatorie a profilului

Simularea Bacalaureatului 2024 va continua marți, 5 martie, cu proba obligatorie a profilului: matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.

La Matematică, pentru simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023-2024, este valabilă programa aprobată prin OMEN nr. 4430/2014, din care sunt exceptate conținuturi:

Pentru Istorie sunt exceptate următoarele:

La Istorie, pentru simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023-2024, este valabilă programa aprobată prin OMEN nr. 4800/2010.

Rezultatele se afișează pe 15 martie 2024

Rezultatele obținute de elevi la simularea examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023—2024, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog. 

Elevii vor afla rezultatele de la Simularea examenului național de Bacalaureat 15 martie.

Calendar Simulare Bac 2024 pentru elevii clasei a XII-a

Calendarul probelor scrise de la Simularea examenului de Bacalaureat 2024:

  • 4 martie 2024: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
  • 5 martie 2024: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 6 martie 2024: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 7 martie 2024: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
  • 15 martie 2024: Comunicarea rezultatelor

Simularea Bacalaureatului este unul dintre cele mai importante teste pentru elevii de liceu, oferindu-le ocazia de a-și îmbunătăți performanțele școlare în perspectiva examenului din această vară.

Anul trecut, la simularea bacalaureatului, proba de română, elevii au primit la Subiectul I un text la prima vedere de Vasile Tițescu: "L-am cunoscut pe Liviu Rebreanu". Pe baza acestui text se dădeau 6 cerințe, cinci dintre ele cu 6 puncte și una cu 20. Așadar, primul subiect valora 50 de puncte. Subiectul al II-lea a avut în prim plan poezia "Versuri" a lui Tudor Arghezi. Și aici un text de 50 de cuvinte era cerut prin care era comentată această poezie, mai exact relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice. Acest subiect valora 10 puncte. Subiectul al III-lea a avut legătură cu basmul popular Harap Alb. În timp ce la uman cerinţa a fost "relaţia dintre personaje", cei de la real au primit sarcina de a caracteriza un personaj.

Documente: procedura-simulare-nationala-EN-si-BAC_2024.pdf

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Simulare Bac 2024. Ce subiecte au picat la limba română