Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Realitatea virtuală, viitorul educaţiei de pretutindeni. La Cluj, trei roboţei duc deja ideea de învăţare la un alt nivel

Cu bune şi rele, pandemia ne-a învăţat multe. Şi, trebuie să recunoaştem, în unele cazuri chiar ne-a uşurat viaţa. La Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, după învăţământul online implementat anul trecut, în acest an au trecut la un alt nivel - învăţământul prin realitate virtuală. Cu ajutorul echipamentelor moderne, studenţii pot să vadă în detaliu ceea ce studiază, ca şi cum ar fi lângă ei.

de Alex Prunean

la 15.07.2021 , 09:45

Cu ajutorul unei aplicaţii, dar şi a ochelarilor VR, studenţii de la catedra de Geologie, spre exemplu, pot explora vulcanul Etna chiar din sala de curs. Şi totul în cele mai mici detalii.

‪Boglárka-Mercedesz Kis, şef lucrari departamentul de Geologie: Geologie fiind o ştiinţă foarte practică mă ajută mult ca să duc studenţii la nişte locaţii care sunt greu accesibile. De exemplu, în lecţia mea am făcut o incursiune în vulcanul activ Etna şi am reuşit să prezint nişte procese vulcanice.

Şi celor care studiază biologia le va fi mult mai uşor să vadă toate părţile corpului uman şi chiar să îl separe în cele mai mici componente, tot cu ajutorul realităţii virtuale. Totul face parte dintr-un proiect prin care Universitatea a vrut să ducă învăţământul, atât cel fizic, cât şi cel de la distanţă, la un alt nivel. 

Vezi și

Daniel David, rector UBB: Pandemia ne-a obligat să trecem de la un învăţământ clasic la un învăţământ online. A fost un lucru bun, dar noi credem că putem face un pas mai departe, putem păşi chiar mult mai departe la ceea ce se cheamă un învăţământ prin realitate virtuală şi realitate augumentată.

Pe acelaşi subiect

Adrian Manea, student: Cred că o să sporească foarte mult interactivitatea pe care o să le aibă cursurile şi seminarile pe care le desfăşurăm, drept urmare o să crească automat şi implicarea studenţilor în cadrul lor.

Procesul de învăţare poate părea o simplă joacă cu ajutorul inteligenţei artificiale

Tot cu ajutorul inteligenţei artificiale, mai exact cu trei roboţei programabili, studenţii de la psihologie pot ajuta copiii cu autism, iar totul pare o simplă joacă.

Silviu Matu, lector facultatea Psihologie: Noi folosim roboţii sociali, cum este Nao, pentru a facilitat tratamentul cu tulburare de spectru autism. De ce folosim roboţii în astfel de tratamente? Pentru că ei sunt mai atraşi şi mai interesaţi de intervenţie.

Pentru a trece la noul sistem de învăţământ, peste 500 de profesori ai universităţii au fost instruiţi timp de câteva luni.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Realitatea virtuală, viitorul educaţiei de pretutindeni. La Cluj, trei roboţei duc deja ideea de învăţare la un alt nivel