Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Programul care salvează educaţia într-o şcoală din Gorj. Rata abandonului şcolar, aproape zero

Pentru că şi-a arătat eficienţa, autorităţile îşi doresc să extindă programul Masa Sănătoasă în şcoli. În zonele defavorizate unde a fost implementat acest program, rata abandonului şcolar e aproape zero. În şcolile din Gorj, unde copiii primesc mâncare caldă, absenţele au scăzut, iar clasele sunt pline. Ţinta este ca, în patru ani, toţi preşcolarii şi elevii din ţară să primească mâncare la şcoală. 

de Diana Speretoiu

la 16.01.2025 , 17:37

În comuna Roşia de Amaradia, o zonă defavorizată din judeţul Gorj, peste 340 de copii primesc, de cinci an, o masă caldă la şcoală. Meniul este diversificat, iar mâncarea e livrată de o firmă de catering din apropiere şi ajunge caldă pe masa copiilor. De când s-a renunţat la corn şi lapte, s-a văzut diferenţa în clase.

"Pentru copii, e o bucurie imensă. Atât pentru ei, cât şi pentru părinţi. Deoarece prin acest program de acordare a mesei calde, a crescut şi frecvenţa copiilor la cursuri. Cel puţin la mine în clasă, prezenţa e 100%", spune Maria Trancă, profesor. "Prin sălile de clase, nicio băncuţă liberă. Asta înseamnă că nici absenteism nu mai avem. Mai mult decât atât, toţi copiii mănâncă la fel, mănâncă gustos, o masă sănătoasă", declară Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia.

Cheltuielile cu masa oferită elevilor sunt în jur de 90.000 de lei

Vezi și

Într-un an, cheltuielile cu masa oferită elevilor sunt în jur de 90.000 de lei. Banii vin de la Guvern. "Săptămânal, trec prin şcoli, prin grădiniţe şi chiar îi urmăream pe copii când serveau masa. Nu rămânea nimic în farfuriile acelea, mâncau tot. Când s-au gândit ei să fie dat corn şi lapte, găseam cornul aruncat după calorifere. Copiii nu le mâncau", spune Ion Dumitru Popescu, primarul comunei Drăguţeşti.

Pe acelaşi subiect

Inspectoratul Şcolar îşi doreşte să extindă programul şi a solicitat să fie dublat numărul de şcoli incluse în proiect. "Discutăm, în acest an şcolar, de 24 de unităţi de învăţământ ce beneficiază de programul masa sănătoasă. De la nivelul ISJ Gorj a plecat către Ministerul Educaţiei, o propunere de suplimentare cu încă 22 de UAT-uri", spune Ionuţ Catrina, purtătorul de cuvânt ISJ Gorj.

Peste 530.000 de elevi primesc mâncare în acest an şcolar

La nivel naţional, numărul elevilor care primesc mâncare în acest an şcolar, a crescut cu 11.000 faţă de anul şcolar trecut. Pe listă, sunt aproximativ 1.500 de unităţi de învăţământ. În total, peste 530.000 de beneficiari.

Suma per elev este, în continuare, de 15 lei. Ţinta pentru următorul an şcolar este ca numărul beneficiarilor să se dubleze. Pe termen mai lung, planul oficialilor din Ministerul Educaţiei este ca din anul şcolar 2029 – 2030, toate şcolile din ţară să le ofere copiilor mâncare.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi făcut recent un credit și sunteți sau ați fost în imposibilitatea de a-l plăti?
Observator » Educaţie » Programul care salvează educaţia într-o şcoală din Gorj. Rata abandonului şcolar, aproape zero