Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Investiţie de peste 4 milioane de lei într-o şcoală ''verde'', la Suceava. Factura la căldură a scăzut şi cu 40%

Fonduri europene în valoare de peste patru milioane de lei. Aceasta este suma de care a beneficiat o şcoală din Fălticeni pentru a-şi transforma clădirea într-una verde. Proiectul a fost depus împreună cu autorităţile locale, iar, în prezent, unitatea de învăţământ se poate lăuda cu o creştere a eficienţei energetice, dar şi cu emisii mai mici. 

de Angela Bertea

la 28.09.2022 , 08:25

Ne aflăm la şcoala Ioan Ciurea, din Fălticeni. Proiectul de eficientizare a consumului de energie a luat naştere în 2018. Pentru a reduce costurile la sistemul de încălzire cu aproape 40 de procente, au fost montate două invertoare la care sunt conectate 24 de panouri fotovoltaice, dar şi două pompe de tip aer-apă care, printr-un transfer termic, extrag căldură din aerul înconjurător și produc energie. Investiţia se vede şi în efectele asupra mediului.

Investiţie de peste 4 milioane de lei într-o şcoală ''verde''

Marius Claudiu Pintilii, director Școala Gimnazială Fălticeni: Sunt câteva rezultate aşteptate, în primul rând o scădere a emsiei de dioxid de carbon cu 58 la sută în atmosferă.

Vezi și

Izolația exterioară, dar şi înlocuirea becurilor clasice cu unele de tip LED, contribuie la facturile mai scăzute. Deşi au fost temperaturi mai mici, nu a fost nevoie ca centrala termică să fie pornită pentru că izolaţia exterioară a menţinut temperatura în unitatea de învăţământ. Mai mult, apa caldă în grupurile sanitare este asigurată de panourile solare. 

Pe acelaşi subiect

Elevii sunt îndrumaţi şi la cursuri să aibă grijă de mediul înconjurător. 

''Cum aţi reduce voi consumul de apă, să spunem?

Oprim robinetele. Nu lăsăm să curgă apa, dacă nu avem nevoie, nu?

Ce aţi făcut voi ca să protejaţi natura?

Nu aruncăm gunoaie în apă.''

În prezent, Şcoala Ioan Ciurea din Fălticeni găzduieşte 430 de elevi în ciclul gimnazial și cel primar.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Investiţie de peste 4 milioane de lei într-o şcoală ''verde'', la Suceava. Factura la căldură a scăzut şi cu 40%