Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Elevii îşi vor putea evalua în mod anonim activitatea profesorilor la finalul fiecărui semestru. Fişa de feedback, publicată în Monitorul Oficial

Fişa de feedback semestrial publicată în Monitorul Oficial va ajunge pe bănci în zilele care urmează. Elevii de gimnaziu şi liceu vor putea astfel să-şi exprime în mod anonim părerea despre modul în care se desfăşoară lecţiile şi vor putea chiar să-şi noteze profesorii.

de Redactia Observator

la 02.06.2021 , 14:10

Există într-adevăr, în chestionar, o rubrică de menţiuni în care elevii pot face şi sugestii pentru profesori, însă, rolul chestionarului este mai degrabă unul care măsoară satisfacţia acestora cu privire la actul educaţional.

Chestionarele pot fi completate anonim

Concret, fiecare elev va putea să răspundă anonim la mai multe întrebări referitoare la modul în care profesorul explică şi predă materia, la modul în care acesta se comportă la oră, precum şi la modul în care le evaluează cunoştinţele.

Vezi și

Vor putea să spună inclusiv dacă li se pare că profesorul încurajează înţelegerea şi exprimarea liberă a opiniilor, precum şi dacă dă notele subiectiv sau explică transparent şi clar modul în care sunt evaluaţi elevii.

Răspunsurile la întrebări vor fi date sub forma unor note de la 1 la 5, dar vor exista şi întrebări cu răspuns deschis. Fişa de feedback semestrial nu se completează obligatoriu, iar cei care aleg totuşi să-şi evalueze profesorii trebuie să aibă un limbaj decent şi opinii justificate. Rezultatele vor fi centralizate la nivelul şcolii şi discutate după vacanţă.

Iar profesorii au astfel posibilitatea să-şi organizeze orele mai aproape de cerinţele copiilor. Acest chestionar de evaluare a profesorilor a fost realizat la solicitarea Consiliului Elevilor care, în acest fel, simt că pot avea un control mai mare în relaţia dintre ei şi profesori. De asemenea, acesta ar trebui să ajute la readaptarea copiilor şi dascălilor la şcoala fizică, după aproape un an de lecţii online. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Elevii îşi vor putea evalua în mod anonim activitatea profesorilor la finalul fiecărui semestru. Fişa de feedback, publicată în Monitorul Oficial