Bursa socială pentru elevi - cât este, cine are dreptul la ea şi alte informaţii utile
Una dintre soluţiile găsite de autorităţi de-a lungul timpului pentru a-i încuraja pe elevi să nu renunţe la şcoală a fost acordarea de burse sociale, burse ce revin doar anumitor categorii de copii.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Bursa socială pentru elevi este de 300 de lei pe lună.
Milioanele de elevi din întreaga ţară pot beneficia de diferite tipuri de burse pe parcursul unui an şcolar. Vorbim aici despre bursele de merit, acordate pentru rezultate foarte bune obţinute la învăţătură, dar şi despre burse sociale, burse tehnologice sau burse de excelenţă.
Bursele sociale au fost puse la bătaie în special pentru a-i încuraja pe elevii care provin din medii dezavantajate să renunţe la cursuri, respectiv să reducă abandonul şcolar.
Cât este bursa socială pentru elevi în 2023
Pentru anul şcolar 2023-2024 s-a stabilit ca cuantumul minim al bursei sociale să fie de 300 de lei pe lună, ea putând să fie majorată doar în cazuri excepţionale. Vorbim, însă, despre cea mai mică sumă dintre cele expuse, în condiţiile în care bursa de merit este de cel puţin 450 de lei pe lună, iar bursa de excelenţă olimpică sau internaţională poate să plece şi de la 1.000 de lei pe lună.
Chiar şi aşa, un venit constant de 300 de lei pe lună poate reprezenta un ajutor nesperat pentru un elev care nu are posibilităţi, dar îşi doreşte cu ardoare să urmeze cursurile unei şcoli.
Ce elevi au dreptul la bursa socială
Conform autorităţilor din România, bursa socială se adresează elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau elevilor care au situaţii medicale speciale ori care provin din grupuri vulnerabile.
Pentru obţinerea unei burse sociale trebuie îndeplinite anumite condiţii. Pe de altă parte, elevii care ajung să beneficieze de aceste burse, beneficiază inclusiv de "păstrarea confidenţialităţii asupra identităţii, datelor personale şi informaţiilor referitoare la situaţia de dificultate în care se află".
Acte necesare pentru a solicita bursa socială
Cum era de aşteptat, şi în cazul elevilor care solicită acordarea unei burse sociale este necesarea completarea unui dosar cu diferite documente, în special documente care să ateste situaţia în baza căreia elevul solicită acordarea bursei respective.
Vorbim despre o cerere tip, despre copii ale actelor de identitate pentru fiecare membru al familiei în parte, despre adeverinţe care să ateste venitul net lunar pentru fiecare membru de familie de pe ultimele 12 luni de dinaintea începerii anului şcolar, dar şi, acolo unde este cazul, despre talon de şomaj, talon de pensie alimentară, copie după sentinţa de divorţ, etc.
În cazul elevilor care solicită acordarea unei burse sociale pe motiv medical trebuie depus la dosar un certificat medical în original eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie sau de medicul de la cabinetul şcolar.
Ce alte burse mai pot primi elevii din România
Pe lângă bursa socială, în valoare de cel puţin 300 de lei pe lună, elevii din România mai pot primi bursă de merit, bursă tehnologică, bursă de excelenţă olimpică I/ internaţională şi bursă de excelenţă olimpică II/ internaţională.
Bursa tehnologică este, de asemenea, de cel puţin 300 de lei pe lună, bursa de merit este de cel puţin 450 de lei pe lună, bursa olimpică II este de cel puţin 700 de lei pe lună, iar bursa olimpică I este de cel puţin 1.000 de lei pe lună.
Conform portalinvatamant.ro, bursa de excelenţă olimpică (I) se acordă elevilor care obţin distincţii (premiile I, II, III) la olimpiadele şcolare internaţionale, respectiv campionatele sportive şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Bursa de excelenţă olimpică (II) se acordă elevilor care obţin distincţii (premiile I, II, III) la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰