Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anul Şcolar 2024-2025: Telefoane interzise, amenzi de mii de lei pentru părinţi şi elevi care îşi evaluează profesorii

Noul an şcolar începe luni, cu sancţiuni mai drastice pentru elevi. Suspendarea de la ore, retragerea bursei sau chiar exmatricularea. Dacă deranjează orele, ajung la camera de detenţie, iar nota la purtare va fi pusă la finalul fiecarui modul. Iar elevii de clasa a XII-a vor începe Bacalaureatul în ianuarie. 

de Mădălina Iacob

la 06.09.2024 , 20:37

Pe lângă observaţia şi mustrarea scrisă, pe lista sancţiunilor elevilor mai apar şi retragerea bursei, dar şi suspendarea sau exmatricularea copiilor problemă. Profesorilor însă le este interzis să îi mustreze pe cei mici în faţa clasei.

Măsurile sunt extreme, consideră elevii şi părinţii. "Sunt foarte mulți care se chinuie și încearcă să învețe strict pentru burse. Nici exmatricularea, nici suspendarea de la ore nu mi se par benefice", spune Alex Mutuligă, președintele Consiliul Municipal al Elevilor.

"Să nu îndreptăm doar pe măsurile coercitive. Dacă elevul nu mai are abateri și arată că și-a îndreptat comportamentul în șase - opt săptămâni, există posibilitatea ridicării acelei sancțiuni, acum nu mai există această prevedere în statut", spune Iuliana Constantinescu, Asociația Părinților.

Vezi și

Ce nu au voie să aducă elevii la școală

Pe acelaşi subiect

Elevii care deranjează orele vor ajunge în aşa-numita camera de detenţie. O sală specială, unde trebuie supravegheaţi de profesori. În şcolile şi așa supra-aglomerate, directorii caută soluţii. "Cred că dacă s-ar aduna toţi într-o singura sală, nu ar fi situaţia ideala. Dacă ei îşi permit să distragă atenția colegilor la clasă, cu siguranță în sala de detenție și-ar permite să facă mult mai multe", este de părere o elevă"Riscăm să ne trezim la un moment dat cu sala de detenţie plină de copii care își vor planifica aceste mici ieșiri ca să ajungă acolo, ca să-și dea întâlnire cu colegul de la clasa x", adaugă  Iuliana Constantinescu, Asociația Părinților.

Telefoanele mobile sunt strict interzise. Elevii nu au voie să depăşească perimetrul şcolii în timpul orelor, nici să intre cu ţigări, droguri, băuturi alcoolice, energizante sau obiecte periculoase, petarde sau spray lacrimogen. La finalul fiecarui modul, toți copiii vor primi câte o notă la purtare. Media se va face cu cinci medii la purtare, care vor conta ulterior la media generală a fiecarui elev.

Conform noului contract educațional, familiile elevilor sunt obligate să semneze că vor participa la şedintele cu părinţii şi că vor lua măsuri astfel încât copiii să vină la ore îmbrăcaţi decent.

Amenzi și pentru părinți

"Ele sunt drepturile și obligațiile noastre. Eu ca unitate școlară pot să adaug anumite lucruri vis-a-vis de anumite lucruri, prezența copiilor la școală, la o anumită oră, supravegherea audio și video care la mine în școală există", spune Daniela Voinea, directorul unei școli.

Părinţii care nu vor să semneze documentele pot fi amendaţi cu sume între 1.000 si 5.000 de lei. La rândul lor, familiile pot cere explicaţii profesorilor despre notele elevilor, iar copiii vor completa o fişă de feedback pentru cadrele didactice. Acolo pot declara şi dacă fac meditaţii cu profesorii de la clasă.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Anul Şcolar 2024-2025: Telefoane interzise, amenzi de mii de lei pentru părinţi şi elevi care îşi evaluează profesorii