Video Veşti proaste pentru şoferii care au asigurare la liderul pieţei. RCA refuză tot mai multe dosare de daună şi impune propriile tarife pentru service-uri
Probleme pentru mii de şoferi implicaţi în accidente rutiere. Liderul pieţei, RCA, a ajuns să plătească tot mai greu despăgubirile către service-urile auto şi îşi impune propriile tarife pentru orele de manoperă, mult mai mici în comparaţie cu cele cerute de unităţile reparatoare.
Pe reţelele de socializare apar tot mai multe mesaje ale conducătorilor auto care se pâng că au mult de aşteptat până să-şi primească despăgubirea de la cel mai mare asigurător. Unii oameni se plâng că nu şi-au primit banii în termenul legal, în timp ce alţii nu înţeleg de ce le-a fost respins dosarul de daună, din moment ce partea vinovată a recunoscut în înţelegerea amiabilă că a greşit.
Service-urile auto întâmpină şi ele probleme. Unele susţin că liderul pieţei RCA nu este de acord, în multe din cazuri, cu tarifele cerute de unităţile reparatoare pentru ora de manoperă.
"Lucrul ăsta l-a stabilit RCA dintotdeauna, când a fost vorba de plata despăgubirii. Întotdeauna a plătit cât a considerat. Pentru a-şi maximiza profiturile, nimic altceva. Service-urile, de fapt, finanţează societăţile de asigurări. Noi investim banii în piese, noi plătim forţa de muncă, urmând ca după aceea să ne recuperăm banii", a declarat preşedintele ASSAI, Dan Barbu.
"Este o nebuloasă, nimeni nu înţelege. Dacă ai un tarif la o dacie de 200-250 de lei pe oră, el îţi dă 90 de lei, sau 110 lei, că aşa consideră. Dar nu ştim care e calcului lui", a spus preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.
- Cum verifici vârsta unei anvelope. O anvelopă nouă poate fi folosită și zece ani
- Șoferul cu Mercedes care a demarat în forță de lângă polițiști și jandarmi, în centrul Bucureștiului, a...
- De astăzi, schimbare majoră pentru șoferii români implicați în accidente. Amiabila se poate completa online, pe...
Datele service-urilor arată faptul că asigurătorul plătește între 110 și 140 de lei pentru o oră de manoperă, în condițiile în care media pe piață sare de 250 de lei. Unele service-uri ale brandurilor auto cunoscute percep tarife care pot ajunge până la 800 de lei pe ora de manoperă. Acestea au început să-i refuze pe şoferii care vin să-şi repare maşinile în baza poliţei acestui asigurător.
"Se ajunge în instanţă. Majoritatea clienţilor doresc să-şi repare maşina în reprezentanţă, cu piese originale şi să-şi actualizeze cu această ocazie şi toate sistemele de siguranţă", a transmis directorul de daune Marius Constantinescu.
Numărul petițiilor formulate la ASF pe numele liderului RCA este în creștere. De la o medie de aproximativ 300 de petiții pe lună în prima parte a acestui an, s-a ajuns la peste 600 în acelaşi interval. Liderul pieţei gestionează în jur de jumătate din toate daunele înregistrate în România pe parcursul unui an. În august, compania a fost sancţionată de ASF cu 1,3 milioane de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰