Video Vârsta de pensionare va crește pentru toți românii până la 65 de ani
Vârsta de pensionare va crește treptat pentru toți românii până la 65 de ani, a anunțat luni ministrul Muncii după discuțiile cu Comisia Europeană.
"Astăzi am prezentat celor doi lideri ai coaliţiei, preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi premierul şi preşedintele PNL Nicolae Ciucă, concluziile în urma discuţiilor avute cu specialiştii Comisiei Europene pe diferite niveluri de decizie, de la tehnic până la directori şi comisari, pe ceea ce se întâmplă în special cu pensiile din sistemul public şi cu indemnizaţiile şi pensiile stabilite şi plătite în baza unor legi speciale. Raportul Băncii Mondiale, după amendamentele depuse la Senat şi aprobate şi trecute de Senat, au avut parte de un studiu de impact realizat de Banca Mondială care a fost trimis anterior vizitei mele la Bruxelles, către Comisia Europeană şi s-a discutat pe baza acelui impact. Sunt multe lucruri rezolvate deja.
După cum ştiţi reajustarea procentului aferent bazei de calcul, plafonarea veniturilor astfel încât să nu depăşească nicio pensie salariile, eliminarea perioadelor asimilate şi supraimpozitarea. Sunt lucruri care au fost apreciate şi s-a mai stabilit pentru a îndeplini jalonul şi a nu pune în pericol implementarea PNRR, câteva criterii care să apară în următoarele amendamente, astfel încât după ce trece legea şi de Camera Deputaţilor, jalonul să fie îndeplinit. Aceste lucruri pe care vi le voi comunica acum sunt deja agreate cu Comisia Europeană şi dacă aceste lucruri se întâmplă, atunci jalonul este considerat îndeplinit, aşa cum este trecut el în descrierea din PNRR", a explicat Marius Budăi, într-o declaraţie de presă, susţinut luni la Palatul Victoria.
Ministrul Muncii a adăugat că principiile şi criteriile stabilite împreună cu Comisia Europeană sunt următoarele:
- Creşterea treptată a vârstei de pensionare, în conformitate cu sistemul public de pensii, până la vârsta 65 de ani. Astfel, fiecare om care lucrează în România, va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme şi cei care lucrează în sistemul public de pensii, şi vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta 65 de ani, aşa cum este prevăzută gradual şi în legea din sistemul public de pensii.
- De asemenea, drepturile de pensii vor fi calculate prin creşterea treptată a perioadei de contribuţie, aşa cum este prevăzut în sistemul public, astfel încât la finalul acestei perioade, să se ajungă treptat astfel încât raportarea să fie făcută la întreaga perioadă. Deci nu vor mai fi alese anumite perioade din interiorul a ceea ce au contribuit, ci va fi raportat la întreaga perioadă.
- Un alt principiu este creşterea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru acele categorii care nu aveau deja această raportare, pentru că în proiectul iniţial am a vut anumite raportări către stagiul minim de cotizare pentru cei care nu aveau această obligaţie în legea actuală.
- Un alt principiu este eliminarea unor categorii de indemnizaţii şi pensii plătite în baza unor legi speciale. Acest lucru se face în continuare şi s-a făcut şi până acum prin acea nepermitere de asimilare a perioadelor, astfel încât, după cum ştiţi în lege, este exemplu cu magistraţii cărora nu li se mai permite asimilare, ci 20 de ani cel puţin în magistratură, pentru că doar atunci ai acele interdicţii şi limitări ale unor drepturi. De asemenea, au fost exceptate unele categorii din funcţionatii publici parlamentari de la acest aspect.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰