Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Val de concedieri la UiPath. Unicornul românesc listat pe Wall Street trăieşte vremuri grele

UiPath, unicornul românesc listat pe Wall Street, se alătură valului de concedieri din IT din Statele Unite. 240 de angajați vor primi preavizul. Este al treilea val de concedieri din companie, după cel din 2019, când a renunțat la 400 de angajați, și cel din vara aceasta, când a disponibilizat 210 oameni. Uipath, care are peste patru mii de angajaţi, trăieşte vremuri grele. De la 90 de dolari, cât erau anul trecut, la listare, acţiunile s-au prăbuşit până la 13 dolari.

de Redactia Observator

la 17.11.2022 , 20:25

UiPath vrea să îşi reducă forţa de muncă la nivel global cu circa 6%, urmând să efectueze din ce în ce mai multe reduceri ale numărului de locuri de muncă până la finele actualului exerciţiu financiar. Potrivit Mediafax, noul val va afecta aproximativ 240 de angajaţi, în condiţiile în care compania are circa 4025 în total. Astfel, UiPath se aşteaptă acum la cheltuieli cu restructurările de 30 de milioane de dolari, de la 15 milioane cât estimase în cel mai recent raport.

Motivul concedierilor de la UiPath

Grupul se aşteaptă la venituri de aproximativ 260 de milioane de dolari în T3, după ce prognozase anterior venituri cuprinse între 243 de milioane şi 245 de milioane de dolari. În medie, analiştii estimau un nivel de 247,1 milioane. UiPath crede că indicatorul ARR (rata anuală de reînnoire a abonamentelor) va ajunge la 1,1 miliarde de dolari în perioada august-octombrie, iar rezultatul din exploatare va fi de aproximativ 15 milioane de dolari.

Vezi și

Pe 24 iunie, boardul de directori al UiPath (simbol bursier PATH), primul unicorn românesc ajuns la Wall Street, a aprobat o serie de măsuri de restructurare care viza gestionarea cheltuielilor operaţionale, inclusiv o reducere de circa 5% (aprox. 210 oameni) a forţei de muncă la nivel global, care ajungea la aproximativ 4.200 de angajaţi pe 30 aprilie 2022, adică la finele lui T1/2022, conform calendarului american de raportări financiare 210.

În total, UiPath ar fi concediat aproximativ 450 de persoane anul acesta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Val de concedieri la UiPath. Unicornul românesc listat pe Wall Street trăieşte vremuri grele