Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un milion de români vor primi sprijin pentru a-şi continua studiile sau pentru a obţine un loc de muncă. Valoarea programului e de 4,3 miliarde de euro

Peste 250.000 de adulţi şi alţi 279.000 de tineri vor fi implicaţi în programe de formare pentru a accede pe piaţa muncii, prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027, aprobat de Comisia Europeană. Vor fi implementate măsuri care să asigure sprijin pentru unităţile de învăţământ unde riscul de abandon şcolar este ridicat şi zeci de mii de elevi vor avea parte de ajutor pentru continuarea studiilor, arată Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), potrivit news.ro. Valoarea programului este de 4,3 miliarde de euro. 

de Redactia Observator

la 28.12.2022 , 21:30

Un milion de români vor primi sprijin pentru a-şi continua studiile sau pentru a obţine un loc de muncă. Valoarea programului este de 4,3 miliarde de euro Un milion de români vor primi sprijin pentru a-şi continua studiile sau pentru a obţine un loc de muncă. Valoarea programului este de 4,3 miliarde de euro - Profimedia Images

"Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Educaţie şi Ocupare (PEO), aferent perioadei de programare 2021-2027. Programul urmăreşte ca, până în anul 2027, să creeze «O Românie mai socială cu acces egal la ocupare durabilă, de calitate, la un sistem de educaţie relevant pentru piaţa muncii, stimulativ pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, o societate bazată pe solidaritate şi condiţii de viaţă mai bune pentru toţi cetăţenii»", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de MIPE, scrie news.ro.

Obiectivele principale ale programului sunt optimizarea sistemelor de educaţie şi formare pentru a răspunde cerinţelor pieţei muncii, concomitent cu promovarea accesului egal la educaţie şi stimularea învăţării pe tot parcursul vieţii, şi consolidarea funcţionării eficiente a pieţei muncii şi facilitarea accesului şi a participării incluzive şi egale la ocupare de calitate şi durabilă pentru resursa de forţă de muncă.

"Suntem încă în punctul în care piaţa muncii din România este caracterizată de deficit important de forţă de muncă şi de competenţe relevante. Persoanele cu dizabilităţi reprezintă o categorie cu dificultăţi majore de integrare, ponderea şomerilor de lungă durată este la 43,4%, iar munca nedeclarată este în continuare la niveluri ridicate. Tocmai de aceea, în contextul provocărilor tot mai complexe, este imperios să ne adaptăm capacitatea în capitalul uman şi infrastructură, pentru a furniza măsuri active eficiente şi a unor servicii de calitate, accesibile şi integrate.

Articolul continuă după reclamă

De la această premisă a început construcţia Programului Educaţie şi Ocupare, care ne aduce peste 4,3 miliarde de euro pentru investiţii în cea mai importantă resursă pe care o avem: oamenii. Vom vorbi despre o Românie în care sistemul de educaţie formează cetăţeni activi, educaţia este individualizată şi centrată pe nevoi. Unde educaţia începe cât mai devreme şi continuă pe tot parcursul vieţii, iar profesorii au autonomie pedagogică, sunt mentori şi facilitatori ai învăţării. Trebuie să vorbim despre o Românie în care sistemul de educaţie este atrăgător, facilitând o intensitate crescută a mobilităţii internaţionale. Managementul educaţional să fie unul profesionist şi bazat pe inovaţie, iar cadrul legislativ este stabil şi bazat pe o viziune asumată", a transmis ministrul Marcel Boloş.

Pe acelaşi subiect

Programul Educaţie şi Ocupare beneficiază de o alocare totală de 4.342.112.755 euro şi urmăreşte valorificarea potenţialului uman, în condiţii de echitate, prin creşterea relevanţei sistemelor de educaţie şi formare pentru piaţa muncii, în contextul utilizării şi dezvoltării competenţelor digitale şi antreprenoriale şi promovării unui mediu stimulativ pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii.

Totodată, în domeniul Ocupării, obiectivul este ca piaţa muncii din România să devină sustenabilă, rezilientă, pro-activă şi bazată pe inovare socială.

Alocările Programului Educaţie şi Ocupare 2021–2027

Prin Programul Educaţie şi Ocupare sunt abordate nevoile de dezvoltare din domenii cheie pentru dezvoltarea socio-economică: modernizarea Serviciului Public de Ocupare (alocare totală 258,5 milioane euro), consolidarea dialogului social (111,3 milioane euro), ocuparea tinerilor, inclusiv NEETs (1.093,4 milioane euro), creşterea ocupării grupurilor dezavantajate pe piaţa muncii (266,7 milioane euro), facilitarea accesului femeilor pe piaţa muncii (41 milioane euro), adaptarea la schimbare a angajaţilor şi a angajatorilor (89 milioane euro), antreprenoriat şi economie socială (395,7 milioane euro), creşterea participării copiilor la educaţia timpurie (200 milioane euro), prevenirea părăsirii timpurii a şcolii (497 milioane euro), creşterea calităţii sistemului de educaţie la toate nivelurile (370,6 milioane euro), creşterea calităţii şi prevenirea abandonului şcolar la nivelul învăţământului profesional şi tehnic, inclusiv a celui dual (360,9 milioane euro), creşterea calităţii sistemului de formare a adulţilor dar şi a ratei de participare la învăţarea pe tot parcursul vieţii (545,8 milioane euro).

Pentru intervenţiile de asistenţă tehnică în sprijinul implementării programului este prevăzută o alocare financiară totală de 112,5 milioane euro.

Ce va aduce concret Programul Educaţie şi Ocupare 2021–2027

Prin implementarea intervenţiilor programului se aşteaptă următoarele rezultate majore pe piaţa muncii şi la nivelul sistemului de educaţie şi formare:

  • Capacitate crescută a Serviciului Public de Ocupare (165.000 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiare de servicii de ocupare);
  • 87.000 angajatori care vor beneficia de serviciile Serviciului Public de Ocupare;
  • 407 entităţi ale partenerilor sociali şi societăţii civile cu capacitatea consolidată în dialog social şi activităţi specifice pieţei muncii;
  • 279.263 de tineri sub 30 ani sprijiniţi;
  • 5.990 locuri de muncă nou create pentru tineri;
  • 38.667 de participanţi (persoane inactive, şomeri, şomeri de lungă durată, persoane cu dizabilităţi, persoane din comunităţi marginalizate şi alte categorii dezavantajate pe piaţa muncii) sprijiniţi în vederea activării/ ocupării;
  • 4.178 locuri de muncă ocupate de femei ca urmare a pachetelor de sprijin/activare pentru femei;
  • 15.186 participanţi care obţin sau îşi menţin locul de muncă în urma acţiunilor de sprijin în situaţii speciale/situaţii de urgenţă;
  • 6.877 locuri de muncă nou create prin măsurile de antreprenoriat;
  • 647 entităţi de economie socială sprijinite;
  • 26.947 copii sprijiniţi pentru participarea la educaţia timpurie care rămân în sistemul de educaţie sau care îşi îmbunătăţesc nivelul de educaţie;
  • 450 unităţi de învăţământ care îşi îmbunătăţesc situaţia prin diminuarea riscului de abandon şcolar;
  • 18.202 participanţi rămaşi în sistemul de educaţie ca urmare a măsurilor de reducere şi prevenţie abandon şcolar;
  • 3.490 participanţi roma rămaşi în sistemul de educaţie sau care şi-au îmbunătăţit nivelul de educaţie;
  • 73.394 elevi şi studenţi (ISCED 1–8)/ postdoctoranzi sprijiniţi prin măsurile de creştere a calităţii procesului de formare ;
  • 9.653 participanţi la mobilităţi ERASMUS+ care finalizează cu succes programul de mobilitate;
  • 127.785 participanţi din sistemul VET („învăţământ profesional şi tehnic”) care obţin o calificare
  • 59.966 elevi din VET sprijiniţi pentru prevenirea abandonului şcolar;
  • 34.555 participanţi în activităţi legate de asigurarea calităţii în formarea continuă a adulţilor;
  • 360 standarde ocupaţionale/ calificări profesionale validate/aprobate pentru utilizare;
  • 243.889 participanţi implicaţi în programe de formare continuă a adulţilor (certificare /calificare/schimb de bune practici/ instruiri).

Politica de Coeziune 2021–2027

Recent, a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune şi cel al Politicii Maritime şi Pescuit pentru perioada de Programare 2021 – 2027.

Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa şaisprezece Programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.

Primul Program aprobat de executivul european din Politica de coeziune 2021–2027 a fost Programul Asistenţă Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 0,96 miliarde de euro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Un milion de români vor primi sprijin pentru a-şi continua studiile sau pentru a obţine un loc de muncă. Valoarea programului e de 4,3 miliarde de euro