Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un milion de români merg zilnic la mall. Cine petrece cel mai mult timp în magazine

Dacă ne uităm la sfera cumpărăturilor, ştim deja că tot mai mulţi dintre noi le facem la mall. Şi nu doar în ziua de salariu. Un studiu arată că aproape un milion de români merg la mall în fiecare zi.

de Redactia Observator

la 06.03.2023 , 18:01

Cu alte cuvinte, într-o lună se strâng nu mai puţin de 32 de milioane de vizite. Dintre acestea, o treime sunt doar în Bucureşti. Sunt cifre comparabile cu cele din 2019. Dovadă că după perioada pandemiei, oamenii au revenit în centrele comerciale avizi, în primul rând, de socializare.

Cât despre cine trece cel mai mult pragul mall-urilor, nicio surpriză aici. 57% dintre vizitatori, atât în capitală, cât şi în restul ţării, sunt femei. Ca vârstă, cei mai activi s-au dovedit a fi cei din generaţia Millennials, care au între 26 şi 45 de ani.

Generaţiile Z şi X reprezintă fiecare puţin peste 20% din totalul vizitelor la mall

Vezi și

Deloc de neglijat sunt şi generaţiile Z şi X care reprezintă fiecare puţin peste 20% din totalul vizitelor la mall. Şi cum centrele comerciale se adaptează noilor nevoi ale clienţilor, numărul vizitelor îşi va păstra tendința de creștere, sau cel puţin va rămâne constant, cred cercetătorii. Un lucru este cert: românilor le place la mall, chiar dacă din cauza inflaţiei omniprezente, valoarea bonului de cumpărături ar putea stagna anul acesta. 

Pe acelaşi subiect

Cei mai activi vizitatori

  • femei: 57%
  • bărbaţi: 43% 

Cei mai activi vizitatori

1. 26-45 ani (Generaţia Millennials): 53%

2. 18-25 ani (Generaţia Z): 23%

3. 45-55 ani (Generaţia X): 23%

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Un milion de români merg zilnic la mall. Cine petrece cel mai mult timp în magazine