Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Termoenergetica oprește furnizarea căldurii în Capitală în următoarele zile

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă încheierea perioadei de furnizare a energiei termice către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat, începând de marţi. Potrivit unui comunicat al companiei, oprirea agentului termic va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele urmând să fie resimţite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.

de Redactia Observator

la 18.04.2023 , 15:40

"Reducerea progresivă a temperaturii de livrare oferă posibilitatea de a furniza căldură pe timpul nopţii, în următoarele trei zile, până la stabilizarea temperaturilor exterioare", arată sursa citată.

De la măsura opririi furnizării agentului termic pentru încălzire fac excepţie obiectivele speciale - spitale, creşe, şcoli, grădiniţe şi alte instituţii asemănătoare - în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor legali ai acestor instituţii.

Asociaţiile de proprietari care doresc închiderea vanelor din subsolul imobilelor pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector sau prin e-mail la adresa [email protected].

Vezi și

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert. Potrivit legislaţiei, oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte 10 grade Celsius, între orele 20,00 - 06,00.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Termoenergetica oprește furnizarea căldurii în Capitală în următoarele zile