Ţările din UE cu cea mai mare inflaţie în aprilie. România este pe locul 6
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a continuat să crească în luna aprilie până la 8,1%, de la 7,8% în luna martie, ţările membre cu cele mai ridicate rate fiind Estonia (19,1%), Lituania (16,6%), Cehia (13,2%), Letonia (13,1%), Bulgaria (12,1%) şi România (11,7%), arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.
Comparativ cu situaţia din luna martie 2022, rata anuală a inflaţiei a crescut în 22 de state membre, inclusiv în România, de la 9,6% până la 11,7%. În luna aprilie 2021, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a fost de 2% iar în România a fost de 2,7%.
În zona euro, rata anuală a inflaţiei a rămas stabilă la 7,4% în luna aprilie. În urmă cu un an, rata inflaţiei în zona euro era de 1,6%. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creştere de 3,70 puncte procentuale, urmată de preţurile la servicii care au înregistrat un avans de 1,38 puncte procentuale şi preţurile la alimente care au crescut cu 1,35 puncte procentuale.
De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation) în zona euro, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut cu 3,9% în ritm anual, peste ţinta BCE. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
- Inflația în UE ar urma să atingă niveluri record. Prețurile vor crește mai repede decât se credea în acest...
- Replica lui Klaus Iohannis după ce Mugur Isărescu i-a îndemnat pe români să bea ceai de tei
- Se prefigurează o nouă criză economică mondială. Situaţia de pe burse arată exact ca cea dinaintea crizei din...
În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%.
Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în aprilie 2022, comparativ cu luna martie 2022 este 102,37%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu aprilie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 11,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 - aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 - aprilie 2021) determinată pe baza IAPC este 6,4%.
BNR prognozează o inflaţie de 11,2% la finalul trimestrului II din 2022, de 10,2% la finalul trimestrului III din acest an şi de 9,6% la sfârşitul trimestrului IV din 2022, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
Iohannis: Vinovat pentru această inflaţie crescută este Putin care a declanşat acest război împotriva Ucrainei
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută că pentru inflaţia crescută în România vinovat este Vladimir Putin şi războiul pe care îl duce împotriva Ucrainei, iar impactul este unul global, nu afectează doar ţara noastră. Şeful statului a adăugat că Guvernul României a luat şi va lua măsuri în continuare pentru a ameliora efectele inflaţiei. El a mai sfătuit oamenii să îşi cheltuie banii chibzuit.
"Daţi-mi voie să răspund într-un cadru mai larg. Inflaţia e un factor şi am toată încrederea că Guvernul va lua măsurile care se impun. Dar haideţi să vedem de ce am ajuns aici, inflaţia, preţurile la energie, asta s-a întâmplat nu pentru că nu şi-a făcut cineva treaba. Vor fi aceste probleme în plan global. Toate acestea au o singură cauză şi ea e războiul lui Putin împtriva Ucrainei. Guvernul României poate să amelioreze impactul acestei crize şi să ajunte consumatorul vulnerabil, persoanele cu venituri mici. Problemea e una globală şi în SUA inflaţia se apropie de 10% şi în ţări din Europa. Am avut aseară o discuţie cu premierul, mi-a prezentat măsurile pe care le planifică ei. Trebuie să fim foarte realişti, crizele nu se vor termina mâine, iar situaţia se va complica. Se găsesc anumite soluţii, dar nu e cazul să încercăm să aruncm vina asupra Guvernului, Parlamentului sau clasei politice. Vinovat este Putin care a declanşat acest război împoriva Ucrainei”, a afirmat Klaus Iohannis
Şi Joe Biden dă vina pe Putin pentru inflația mare din SUA şi din lume
Şi preşedintele american Joe Biden a dat vina săptămâna trecută pe războiul Rusiei din Ucraina pentru recenta creştere a preţurilor la alimente pe plan mondial, cu prilejul unei vizite la o fermă din statul Illinois, unde a promis ajutor pentru agricultorii ţării, relatează Agerpres, citând Reuters.
Biden a subliniat că fermierii SUA sunt cei care i-au ajutat pe americani să treacă prin pandemia de COVID-19 şi acum prin criza ucraineană. "Voi sunteţi coloana vertebrală a libertăţii", a spus liderul de la Casa Albă, după un tur printr-o fermă de familie din comitatul Kankakee. "Chiar în aceste momente, America luptă pe două fronturi. Acasă, luptă cu inflaţia şi creşterea preţurilor. În străinătate, îi ajută pe ucraineni să-şi apere democraţia şi să-i hrănească pe cei lăsaţi flămânzi pe lume din cauza atrocităţilor ruse", a declarat el.
Vizita lui Biden a avut loc în condiţiile în care Casa Albă se zbate să stăpânească inflaţia pe mai multe fronturi, din sectorul combustibililor la cel alimentar. Tot miercuri, administraţia sa a anunţat mai multe măsuri vizând să-i ajute pe fermierii americani să crească producţia şi să scadă preţul alimentelor, între care dublarea finanţării pentru producţia de îngrăşăminte pe plan intern şi sporirea ajutorului tehnic pentru instrumentele de management al nutrienţilor.
Joe Biden a declarat săptămâna aceasta combaterea inflaţiei ca fiind prioritatea nr. 1 a administraţiei sale, inflaţie care atacă nu doar puterea de cumpărare a consumatorilor, ci şi popularitatea şefului statului, în condiţiile în care se apropie alegerile parţiale de la jumătatea mandatului. Denunţând "creşterea de preţuri a lui (Vladimir) Putin", el i-a asigurat miercuri pe reporteri, în cursul vizitei la fermă, că administraţia sa "s-a străduit să facă să scadă costurile pentru agricultori şi preţurile pentru consumatori".
În ce o priveşte, opoziţia republicană insistă că preţurile au început să crească mult înainte de războiul din Ucraina, notează AFP.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰