Ţara din UE care plafonează preţurile pentru 400 de alimente de bază. Cât timp va fi în vigoare măsura
Prețurile a 400 de produse de bază vândute în 8 dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din Slovacia vor fi plafonate, a anunțat ministrul Agriculturii, Samuel Vlčan. Trei luni va fi în vigoare măsura luată de guvern, despre care președintele Camerei de Comerț Slovace crede că va ajuta producătorii slovaci, precum și majoritatea produselor fabricate în Slovacia.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Tesco, Lidl, Kaufland și Billa au decis să plafoneze prețurile pentru următoarele trei luni, după care vor evalua dacă vor menține sau nu plafonarea. Metro este singurul magazin mare care nu a decis să urmeze acest exemplu, notează euractiv.com, potrivit Mediafax.
Inițiativa va ajuta producătorii slovaci, precum și majoritatea produselor fabricate în Slovacia, potrivit președintelui Camerei de Comerț Slovace, Martin Krajčovič.
"Faptul că am evidențiat în principal alimente slovace poate crește și volumul vânzărilor lor, ceea ce va oferi mai mult sprijin pentru producția internă", a adăugat Krajčovič.
Plafonarea nu ar trebui să ducă la o creștere a prețurilor altor produse alimentare
Plafonarea nu ar trebui să ducă la o creștere a prețurilor altor produse alimentare, deoarece comercianții cu amănuntul nu ar compensa profiturile pierdute, a spus el: "Va exista în continuare o concurență pentru alimentele din afara listelor, care este încă foarte puternică pe piața noastră".
În februarie, prețurile produselor alimentare au crescut cu aproximativ 29% față de luna februarie a anului trecut.
Ministerul Agriculturii din Slovacia a respins până acum apelurile opoziției de a reglementa prețurile la alimente. Samuel Vlčan a făcut apel la fermieri și la producătorii de alimente să vină cu inițiative similare pentru a contribui la reducerea presiunii exercitate de alimentele scumpe asupra grupurilor cu venituri mici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰