Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Statul pregăteşte o nouă taxă, spre "binele" tuturor: Între 10 şi 100 de euro pe an de fiecare

Camera de Comerţ vrea să facă bine cu forţa şi propune ca toate firmele din România să plătească o taxă anuală pentru a fi promovate într-un catalog. Doar că antreprenorii nu vor să se înscrie în registru pe banii lor şi fără să ştie care vor fi beneficiile exact. Dacă va fi adoptată, legea ar aduce zeci de milioane de euro la bugetul instituţiei. 

de Redactia Observator

la 03.05.2022 , 20:10

Şefii Camerei de Comerţ vor să oblige companiile să cotizeze pentru lansarea unui catalog al firmelor. Demersul, spun ei, le va asigura vizibilitate.

Mihai Daraban, preşedinte Camera de Comerţ: Ne inspirăm din modele consacrate din celebra sintagma "vrem o tara ca afara". Reactia catre noi, din partea firmelor, a fost pozitivă.

Cristina Oprea, reporter Observator: La o primă vedere, taxele nu împovărează prea tare mediul de afaceri. Calculul devine însă interesant abia atunci când afli că nimeni nu scapă de ele. Micile prăvălii de cartier sau chiar PFAurile, trebuie să scoată din buzunar cel puţin 10 euro pe an. Iar în cazul companiilor cu cifre mai mari de afaceri, taxele anuale pot să ajungă chiar şi la 100 de euro. 

Vezi și

Anunţul a revoltat antreprenorii.

Pe acelaşi subiect

Dan Cherciu, antreprenor: Faptul că, acuma, cu arcanul, prin lege, toţi sunt obligaţi să se înregistreze în nu ştiu ce registru, să plătească o taxă pentru ce?

Dragoş Petrescu, preşedinte Romanian Business Leaders: Trebuie să existe dreptul fiecărei companii de a decide pentru promovarea ei.

Radu Turcescu, consultant comunicare: Din punctul meu de vedere, este o glumă. Putem să facem un catalog şi noi acum dacă ne aşezăm un pic.

O nouă taxă pentru români

Valul schimbărilor nu se opreşte aici. Camera de Comerţ vrea şi să certifice competenţele administratorilor de companii. Practic, un fel de paşaport de încredere, valabil pe plan global, susţine instituţia. 

Dan Cherciu, antreprenor: Îmi închipui un Elon Musk mergând la Camera de Comerţ şi să îşi ia un certificat de competenţă ca să îşi conducă compania. 

Mihai Daraban, preşedinte Camera de Comerţ: Noi ne-am referit exclusiv de administrator de societate care ar trebui într-un fel să fie certificată prin definirea unor noţiuni elementare de aritmetică, în sensul să ştie măcar scăderi şi adunări.

Dacă legea va fi promulgată în forma propusă, instituția va încasa zeci de milioane de euro. Asociaţiile independente ale antreprenorilor au cerut Guvernului, dar şi Premierului să blocheze actul normativ.

Dragoş Petrescu, preşedinte Romanian Business Leaders: Deci cu alte cuvinte, Camera de Comerţ şi Industrie a României se trezeşte cu 10, 15, 20 de milioane de euro în cont pur şi simplu.

40 de senatori şi deputaţi ai UDMR, PSD şi PNL, printre care şi ministrul Muncii, Marius Budăi, girează proiectul legislativ. Dacă va fi adoptat în forma actuală, cine nu plăteşte taxa riscă să nu îşi mai poată depune declaraţiile fiscale. În România, sunt înregistrate peste 1,1 milioane de întreprinderi mici şi mijlocii şi aproape 420 de mii de PFA-uri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Statul pregăteşte o nouă taxă, spre "binele" tuturor: Între 10 şi 100 de euro pe an de fiecare