Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "În trei ore am câștigat 5.500 de dolari" Victorie pentru studiourile de videochat. Modelele fac bani grei, statul mai nimic

Victorie pentru industria de videochat. Cum ocupaţia nu există în nomenclatorul meseriilor, studiourile nu pot fi obligate să încheie contracte de muncă cu modelele. Activitatea lor poate fi impozitată prin contracte de drepturi de autor. Decizia vine într-un dosar penal de evaziune fiscală şi spălare de bani.

de Redactia Observator

la 19.04.2022 , 22:03

Niki, model din Timişoara: Cea mai bună zi a mea a fost, recordul meu ca să zic aşa, în trei ore am câștigat 5.500 de dolari.

O industrie de 700 de milioane de euro. Cifrele sunt însă neoficiale, căci piaţa e nereglementată aşa că ANAF nu ştie exact câţi bani se învârt în meseria în care fac carieră 100.000 de românce. Iar prima tentativă de a recupera din bani s-a încheiat cu o victorie pentru studiourile de videochat. 

George Avram, avocat: Plecând de la inexistenţa meseriei de videochat în clasamentul ocupaţiilor din România, precum şi de la inexistenţa unui cod CAEN, procurorul a constatat că este imposibilă încheierea unor contracte de muncă între modelele de videochat şi studiouri. 

Vezi și

Maria Boroghina, manager studio: Nu există un cod CAEN specific pentru această meserie.

Pe acelaşi subiect

Dosarul penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani a fost deschis în 2015 de Parchetul General

Atunci, cel mai mare jucător din industrie, Marcus, supranumit regele videochatului, proprietarul mai multor studiouri, a dat explicaţii anchetatorilor. Procurorul a dispus măsuri asigurătorii de peste 250 de milioane de euro. 93 de percheziţii au făcut atunci oamenii legii. Pe atunci procurorii bănuiau că modelele primeau un procent din ce plătea clientul, la mica înţelegere cu proprietarul studioului. Şapte ani mai târziu, dosarul a fost clasat. 

George Avram, avocat: Au fost adrese atât de la Ministerul Muncii, cât şi de la Ministerul Finanţelor Publice şi de la ANAF prin care aceştia au confirmat că nu se poate încheia un contract de muncă între studiouri şi modelele de videochat. 

Un precedent legal pentru toate studiourile de videochat

George Avram, avocat: Pot să-l folosească pentru a-şi desfăşura activitatea fără a se mai expune riscurilor preexistente, fără a mai exista riscul de a se deschide alte dosare penale.

În cei şapte ani de la acest dosar însă industria s-a autoreglementat. Tot mai multe studiouri au optat pentru contracte de cesiune de drepturi de autor. Mult mai puţin fiscalizate, dar legale. 

Maria Boroghina, manager studio: Pentru noi drepturile de autor a fost singura cale legală ţinând cont că aceste modele îşi fac programul cum vor ele, sunt independente, colaborează cu studioul, studioul le pune la dispoziţie anumite beneficii, ele nu sunt angajatele studioului. 

Adrian Negrescu, consilier financiar: Taxele încasate de stat sunt la un nivel extrem de mic raportat la potențialul pieței, estimez că undeva la 2-3% din încasările generate de această piață sunt realizate prin intermediul modalităților de plată, taxe și impozite pe care le plătesc statului.

La nivel mondial, 5 din 100 de ulilizatori de internet accesează platformele de videochat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Ştiri economice » "În trei ore am câștigat 5.500 de dolari" Victorie pentru studiourile de videochat. Modelele fac bani grei, statul mai nimic