Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șeful COP28 cere ca lupta împotriva crizei climatice să aibă loc "fără să încetinim creşterea economică"

Lupta împotriva încălzirii planetei nu trebuie să fie purtată în detrimentul creşterii economice, a declarat luni Sultan al-Jaber, preşedintele COP28 şi directorul companiei petroliere naţionale din Emiratele Arabe Unite, informează AFP. "Trebuie să limităm creşterea mondială a temperaturilor cu 1,5 grade Celsius fără să încetinim creşterea economică", a afirmat Sultan al-Jaber, care este şi ministru al Industriei şi trimis special al ţării sale pentru climă, notează Agerpres. Alegerea acetuia la conducerea conferinței a dat naștere unor controverse și asta deoarece activiștii de mediu consideră că prezența acestuia va duce la o reducere a țintelor de reducere a emisiilor.

de Redactia Observator

la 30.01.2023 , 16:24

Șeful COP28 cere ca lupta împotriva crizei climatice să aibă loc "fără să încetinim creşterea economică" - Profimedia

"Trebuie să facem planeta noastră să devină mai bogată şi mai sigură în acelaşi timp", a adăugat el în timpul ceremoniei de inaugurare a Universităţii de inteligenţă artificială "Mohamed ben Zayed" din Abu Dhabi.

Încă dinaintea organizării sale la sfârşitul lunii noiembrie 2023 la Dubai, COP28 a suscitat scepticism în rândul activiştilor ecologişti. Ei consideră că numirea la conducerea următoarei Conferinţe ONU pentru Climă a unui director provenit din industria petrolului "ameninţă legitimitatea şi eficacitatea COP28".

Sultan al-Jaber este CEO-ul gigantului petrolier ADNOC (Abu Dhabi National Oil Company), dar se află şi la conducerea Masdar, o companie saudită specializată în energii regenerabile. Numirea lui în funcţia de preşedinte al COP28 a fost salutată însă de trimisul american pentru climă, John Kerry.

Articolul continuă după reclamă

Controversele din spatele COP28

Pe acelaşi subiect

După negocieri dificile, COP27, care a avut loc în noiembrie 2022 în Egipt, s-a încheiat cu adoptarea unui text foarte disputat despre ajutorarea ţărilor sărace afectate de schimbările climatice. Însă conferinţa nu a reuşit să obţină progrese în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru menţinerea obiectivului de limitare a încălzirii planetei. Iar chestiunea unui utilizări mai reduse a energiilor fosile abia a fost menţionată în textele adoptate.

Emiratele Arabe Unite, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, consideră că petrolul brut rămâne indispensabil pentru economia mondială şi că este un produs necesar pentru a finanţa tranziţia energetică.

Această monarhie din regiunea Golfului Persic cheltuieşte, de asemenea, miliarde de dolari pentru a dezvolta suficiente energii regenerabile pentru a acoperi jumătate din nevoile sale energetice până în 2050. Simon Stiell, secretar executiv al ONU-Climat, a declarat însă că organizarea COP28 în Emiratele Arabe Unite va reprezenta o bună ocazie pentru a aborda "chestiunile dificile" ale energiilor fosile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Șeful COP28 cere ca lupta împotriva crizei climatice să aibă loc "fără să încetinim creşterea economică"