Video Incident bizar într-o capelă din Târgu Jiu: trupul neînsufleţit al unei femei a fost descoperit ars, în sicriu. De la ce ar fi pornit focul
Un incident şocant s-a petrecut într-o capelă mortuară din Târgu Jiu. Poliţiştii au deschis o anchetă după ce un sicriu în care era corpul unei femei... a ars.
Incidentul a avut loc la o capelă din Târgu Jiu, după miezul nopţii. Iniţial, s-a presupus că focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la capacul frigorific al sicriului.
Însă, firma de pompe funebre a transmis că a urmărit imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, iar flăcările ar fi izbucnit, de fapt, de la o candelă care a fost lăsată aprinsă la căpătâiul femeii decedate.
Flăcările nu s-au extins şi la capela, dar au provocat arsuri pe trupul neînsufleţit. Descoperirea şocantă a fost făcută dimineaţa, de o rudă venită la priveghi. Poliţiştii din Târgu Jiu au anunţat că fac cercetări şi au deschis un dosar penal pentru profanare de morminte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰