Antena Meniu Search
x

Curs valutar

De ce nu poate plafona UE preţul gazelor. Ne-am lupta cu țările din Asia, anunță Germania

Ideea de a plafona preţurile la gaz, care divizează statele membre ale UE, nu poate funcţiona decât în strânsă cooperare cu parteneri non-europeni precum Coreea de Sud şi Japonia, a declarat joi cancelarul german Olaf Scholz, relatează AFP, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 20.10.2022 , 16:29

Scholz: Plafonarea preţurilor la gaz nu poate funcţiona decât dacă UE cooperează şi cu alte ţări Scholz: Plafonarea preţurilor la gaz nu poate funcţiona decât dacă UE cooperează şi cu alte ţări - Profimedia Images

Fixarea unui preţ maxim "implică întotdeauna riscul ca producătorii să-şi vândă apoi gazul în altă parte, iar noi, europenii, să ne trezim cu mai puţin gaz, nu cu mai mult", a declarat cancelarul german, înaintea unui summit european de la Bruxelles, scrie AFP.

"De aceea, UE trebuie să se coordoneze strâns cu alţi consumatori de gaz, de exemplu Japonia şi Coreea, pentru a nu concura unii cu alţii", a explicat Scholz.

Mai multe propuneri ale Comisiei Europene de a reduce preţurile la energie vor fi analizate joi şi vineri la un summit al şefilor de stat şi de guvern din UE la Bruxelles.

Articolul continuă după reclamă

Cincisprezece ţări au cerut la începutul lunii octombrie o plafonare a preţurilor la importurile europene de gaz

Pe acelaşi subiect

Cincisprezece ţări au cerut la începutul lunii octombrie o plafonare a preţurilor la importurile europene de gaz, însă Berlinul s-a opus ferm, temându-se că acest lucru ar putea agrava tensiunile privind aprovizionarea cu gaz natural lichefiat pe o piaţa mondială încordată, la fel şi ţări ca Austria şi Ungaria, încă dependente de hidrocarburi ruseşti şi îngrijorate că Moscova ar putea închide complet robinetul.

În schimb, Scholz a salutat în discursul său din parlamentul german propunerile Comisiei Europene pentru "crearea de grupuri de achiziţii de companii europene pentru a cumpăra gaz în comun".

Cancelarul german şi-a reluat apelul adresat producătorilor de a acţiona pentru a limita creşterea preţurilor: "Sunt convins că ţări precum SUA, Canada sau Norvegia, care sunt solidare cu Ucraina, au interesul ca energia să nu devină inaccesibilă în Europa".

"Putin foloseşte de asemenea energia ca o armă", a reafirmat Scholz, care a dat însă asigurări că acest lucru nu va împiedica hotărârea Occidentului de a sprijini Ucraina.

El a atras atenţia totodată asupra unei creşteri globale a utilizării cărbunelui din cauza crizei energetice declanşate de războiul dus de Rusia în Ucraina.

"Războiul nu trebuie să ducă la o renaştere a cărbunelui la nivel mondial", a declarat Scholz, adăugând că statele membre ale UE vor discuta o poziţie comună asupra acestei chestiuni la summitul european.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » De ce nu poate plafona UE preţul gazelor. Ne-am lupta cu țările din Asia, anunță Germania