Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Salariul minim european, pe cale de a fi introdus în România. Care ar putea fi suma stabilită

Salariul minim european ar putea fi introdus în România de anul viitor. Cel mai probabil va fi jumătate din leafa medie naţională. Până atunci, venitul minim s-ar putea apropia de 500 de euro, după două majorări, până la 1  ianuarie 2025. 

de Florentina Lazăr

la 26.01.2024 , 20:56

Salariul minim pe economie va creşte, pe 1 iulie, de la 3.300 lei la 3.700 brut. Măsura prin care 200 de lei sunt scutiţi de taxe din salariul minim va fi eliminată, iar angajaţii vor încasa puţin peste 2.200 lei net. La 1 ianuarie 2025 ar putea avea loc o nouă majorare, cu aproape 170 de lei în mână, potrivit surselor Observator. 

Salariul minim european ar putea fi jumătate din salariul mediu din România

Florentina Lazăr, reporter Observator: România este obligată să introducă salariul minim european. Ar putea fi stabilit la 50% din salariul mediu, adică jumătate din puțin peste 4700 lei net. Cu majorarea de la 1 iulie, venitul minim va fi de 47% din cel mediu, însă de la 1 ianuarie 2025, procentul de 50% va fi depășit. 

Vezi și

Marilena are o cofetărie în Sectorul 1 al Capitalei. A mărit de două ori salariile celor 30 de angajaţi, anul trecut, iar acum vrea să le ofere încă o majorare. 

Pe acelaşi subiect

Marilena Adam, antreprenor: Trebuie să traiasca si ei. Pe cât se poate încărcăm să ajutăm pe toată lumea şi să nu punem lacătul pe uşă.

Nu toţi angajatorii vor putea susţine majorările salariale, spun economiştii

Adrian Codîrlaşu, analist economic: Majorare a salariilor automat înseamnă pentru angajatori o majorare a costurilor, iar preţurile vor fi mai mari. Numărul contractelor de muncă plătite cu salariul minim pe economie este cu 17% mai mic acum, faţă de ianurie anul trecut. Cea mai mare scădere, 21%, a fost în construcții.

România este una dintre tarile cu cele mai mici salarii minime din Europa, puțin peste 660 euro. Pe primul loc este Luxemburg, cu o leafă de patru ori mai mare.

Angajaţii plătiţi cu salariul minim pe economie reprezintă aproape 18% din total.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Salariul minim european, pe cale de a fi introdus în România. Care ar putea fi suma stabilită