România s-a aliat cu Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia pentru un ajutor mai mare pentru fermieri. Ce propun să facă cu cerealele ucrainene
Premierul Nicolae Ciucă anunţă luni că a semnat împreună cu omologii din Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia o scrisoare comună adresată preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care propunem un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create în piaţă de importurile masive de cereale ucrainene. Avem o responsabilitate faţă de fermierii români şi căutăm constant soluţii pentru dezvoltarea continuă a agriculturii româneşti, spune premierul.
"Avem o responsabilitate faţă de fermierii români şi căutăm constant soluţii pentru dezvoltarea continuă a agriculturii româneşti. Din acest motiv, am semnat împreună cu omologii mei din Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia o scrisoare comună adresată preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care propunem un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create în piaţă de importurile masive de cereale ucrainene", a scris Ciucă pe Facebook.
El a precizat că propune suplimentarea fondurilor europene distribuite fermierilor drept compensaţii şi posibilitatea folosirii acestor bani pentru direcţionarea exporturilor ucrainene către ţările din Africa şi Orientul Mijlociu, un sprijin financiar european pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din ţările semnatare, precum şi pentru operatorii din piaţă care au nevoie de vehicule suplimentare.
"Printr-o reţea de transport bine pusă la punct, produsele provenite din Ucraina vor putea fi trimise mai rapid către ţările importatoare din alte regiuni ale lumii", mai menţionează premierul.
Ce măsuri propun premierii din estul Europei?
- Cinci țări, între care și România, cer taxe pentru cerealele din Ucraina. I-au trimis Ursulei von der Leyen o...
- "Nu plătesc nicio taxă vamală, nu au nicio restricţie." Pierderi de sute de milioane de euro pentru fermierii din...
- Tările din estul UE cer Bruxelles-ului măsuri pentru transportul cerealelor ucrainene în afara Europei. Piețele...
Alte măsuri propuse sunt crearea de către Uniunea Europeană, în colaborare cu Programul Alimentar Mondial (World Food Programme), a unei soluţii prin care cerealele ucrainene să fie achiziţionate, pentru a nu rămâne în UE, urgentarea procesului de ajutorare a fermierilor europeni şi crearea unor mecanisme automate de sprijin pentru fermierii din regiunile afectate.
Potrivit unei alte propuneri, Comisia Europeană trebuie să ia în calcul reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina, care beneficiază acum de scutire.
"Problemele întâmpinate de fermierii români, afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene, au fost prezentate preşedintelui Comisiei Europene de către preşedintele Klaus Iohannis, în ultima sa vizită la Bruxelles. Şeful statului a cerut reînceperea dialogului tehnic între Comisie şi ministerele Agriculturii din statele afectate, pentru recalcularea cuantumului compensaţiilor. Acest pachet de măsuri se va adăuga programelor pe care Guvernul României şi Comisia Europeană le derulează în sprijinul fermierilor din ţara noastră. România continuă să fie alături de Ucraina în faţa agresiunii ruseşti şi să susţină ţara vecină prin orice mijloace diplomatice, economice şi umanitare", mai scrie prim ministrul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰