Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România primește 3 miliarde $ împrumut de la SUA pentru reactoarele de la Cernavodă. Din 2030 vor asigura 50% din consumul de energie

Bani de la americani pentru energia nucleară in Romania. Vom primi un împrumut de 3 miliarde de dolari din partea Statelor Unite pentru a construi alte două reactoare nucleare la centrala de la Cernavodă. Din 2030, aici se va produce aproape jumătate din necesarul energetic al ţării.

de Andreea Filip

la 09.11.2022 , 19:46

Decizie istorică pentru România la Summitul schimbărilor climatice din Egipt. Vom primi bani de la americani pentru a construi reactoare nucleare.

Andreea Filip, reporter Observator: La Cernavodă, funcţionează acum două reactoare nucleare care produc împreună aproximativ 20% la sută din energia electrică pe care o consumă România.

Din 2030 vor asigura 50% din consumul de energie

Vezi și

Lângă ele apar reactoare noi, vor apărea două reactoare noi din banii împrumutaţi de la americani. Astfel, din anul 2030, am putea atinge ţinta de a acoperi până la 40% din consumul economiei și al populației.

Pe acelaşi subiect

În iulie anul acesta, Parlamentul European a votat ca energia nucleară să fie considerată combustibil verde. Centrala de la Cernavodă produce în acest moment o treime din totalul de energie fără CO2 din România.

Planurile de extindere sunt vechi de mai bine de 30 de ani. Construcţia reactoarelor 3 şi 4 a început pe hârtie încă din anii 80. Abia acum, în contextul războiului din Ucraina care a cauzat o profundă criză energetică, statele caută soluţii pentru a nu ceda şantajului Rusiei.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Trăim în timpuri cu multiple crize, una dintre cele mai dificile crize de gestionat este criza energiei. Acești pași nu sunt importanți doar pentru România, ci pentru întreaga regiune. 

John Kerry, reprezentantul special al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii pentru Climă: Parteneriatul strategic pe care îl avem cu România pentru a reface şi extinde centrala de la Cernavodă este cu adevărat critic şi, în mod particular, când ne uităm la ce se întâmplă în Europa astăzi când energia este folosită ca armă de Putin şi preţurile sunt foarte mari.

Virgil Popescu, ministrul Energiei: Este un pas mare spre independenţa energetică a României şi sunt sigur că următorul pas pe care îl vom face împreună va creşte viteza şi vom finaliza în timp programul nostru nuclear.

Lucrările preliminare vor începe anul viitor când România va primi prima tranşă a investiţiei în valoare de 50 de milioane de dolari.

Nicolae Ciucă, premierul României: Cea de a doua scrisoare de intenţie care prevede un împrumut de 3 mld de dolari ceea ce reprezintă practic finanţarea fazei a 3 a, fază care va demara în 2025 şi se va incheia în 2030.

Cosmin Ghiță, director Nuclearelectrica: Energia nucleară va ajuta să dăm mai multă energie ieftină în sistem. Vom reuși să aducem o sursă de energie ieftină pentru consumatorul final.

Investiţiile americane de la Cernavodă au fost parafate printr-un parteneriat strategic între noi şi americani în 2020, în Parlament.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » România primește 3 miliarde $ împrumut de la SUA pentru reactoarele de la Cernavodă. Din 2030 vor asigura 50% din consumul de energie