Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţia unui client când vede cât costă kilogramul de miel înainte de Paşte. "Ce să mai iei. Mielu-i ca vaca''

Au mai rămas doar câteva zile până la Paşte, iar în pieţe şi supermarketuri e agitaţie. Toti vor să pună pe masă cele mai bune produse. Doar că sunt mai atenţi la buget ca niciodată. Coşul minim de cumpărături costă dublu faţă de anul trecut. Unii cumpără şi mai puţin, alţii doar trec pe la tarabe pentru a face, deocamdată, calcule. 

de Alin Stan

la 05.04.2023 , 20:07

Oamenii şi-au făcut liste lungi de cumpărături pentru Paşte. Doar că preţurile din pieţe şi supermarketuri le taie din avânt. Carnea de miel, nelipsită de pe masa de sărbătoare, costă aproximativ 40 de lei kilogramul. 

"Înainte luam miel de Paşte. Acum, ce să mai iei miel. Mielu-i ca vaca. S-a scumpit carnea, s-a scumpit tot.''

"Cam scump, dar până la urmă pentru o ciorbiţă merge. Sunt mai scumpe, dar luăm mai puţin.''

Vezi și

Cât costă un cofraj cu 30 de ouă

Pe acelaşi subiect

La margine de drum carnea este mai ieftină, însă inspectorii sanitari recomandă să cumpărăm doar din locuri autorizate. Forfotă este şi la raionul cu ouă.

"Stăm pentru ouă. Nu mă grăbesc deloc, dar trebuie să luăm că vine Paştele şi atunci să acţionăm în această direcţie, în primul rând ouăle.'' 

Un cofraj cu 30 de ouă costă, în medie, 40 de lei, iar kilogramul de brânză pentru pască, este aproximativ 35 de lei. Nuca are cam același preț ca brânza. Scump este şi cozonacul: 50 de lei kilogramul. Oamenii se uită şi după verdeață, ca să dea savoare bunătăţilor. O legătură de ceapă verde, de exemplu, costă 2 lei. Dacă tragem linie, coşul minim ajunge la aproximativ 300 de lei. 

Dragoş Frumosu, Sindalimenta: Cred că o să fie cel mai scump Paşte de foarte multă vreme. Unele preţuri sunt justificate, altele reprezintă speculă, mai ales că vorbim despre peste 60% dintre români care trăiesc cu venitul minim pe economie. Va fi cu cel puţin 60% mai scump un coş pentru Paşte decât anul trecut. 

Scumpirile sunt justificate din cauza cheltuielilor tot mai mari, spun comercianţii. 

Cristina Mihai, proprietar măcelărie: Foarte multă lume întreabă. Se sperie şi de preţul imens de anul acesta. Oamenii sunt mai reticenţi să nu mai cumpere cantitatea cu ani în urmă. Toţi furnizorii noştri au adăugat la preţurile iniţiale cu care am pornit contractele. 

Cristina Baciu, administrator carmangerie: S-a scumpit faţă de anul trecut, dar este normal că toate s-au scumpit, nu doar mielul. 

Specialiştii spun că preţurile ar putea să crească şi mai mult pe măsură ce se apropie sărbătorile. Coşul minim pentru masa de Paşte

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Reacţia unui client când vede cât costă kilogramul de miel înainte de Paşte. "Ce să mai iei. Mielu-i ca vaca''