Video Ratele exagerate, în vizorul ANPC. Românii pot trimite plângeri la adresa băncilor pe o adresa mail special creată
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor lansează o adresă specială de e-mail la care să primească reclamațiile clienților băncilor. Aceştia pot semnala creşterea exagerată a ratelor, a dobânzii sau ofertele înşelătoare. Plângerile trebuie însoţite şi de documente. 19 bănci au fost sancţionate până acum de către ANPC, cu aproape un milion de lei, pentru practici comerciale legate de modul de calcul al ratelor.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă lansarea unei adrese specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele şi să îi determine să ajungă într-o situaţie financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, la adresa de e-mail [email protected], consumatorii pot semnala probleme de tipul: creşterea exagerată a ratelor şi, ca atare, a gradului său de îndatorare, faţă de momentul contractării creditului; creşterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, comparativ cu prevederile contractuale; prezentarea, la momentul ofertării, doar a soluţiei de rambursare cu rate egale (ponderea în rată fiind de 75% dobândă şi 25% sold principal), fără a i se pune la dispoziţie mai multe posibilităţi de rambursare pentru a alege,
În cazul în care consumatorul doreşte să semnaleze astfel de situaţii, trebuie să ataşeze următoarele documente scanate: contractul şi scadenţarul iniţial; valoarea actuală a ratei; notificările primite de la bancă; venitul net al titularului, la momentul contractării şi în prezent; corespondenţa avută cu banca.
"Pentru documentarea comparativă a comisarilor ANPC care se ocupă de acest domeniu, în cazul în care locuiţi sau munciţi în altă ţară a Uniunii Europene, deţineţi un contract de împrumut încheiat cu o bancă de acolo şi doriţi să veniţi în sprijinul instituţiei noastre - pentru o imagine cât mai completă referitoare la abordarea acestei chestiuni la nivelul comunitar - trimteţi, pe aceeaşi adresă de e-mail, scanarea documentelor care să conţină nivelul ratelor, scadenţarele, dobânzile sau orice altă informaţie referitoare la derularea creditului doriţi să ne puneţi la dispoziţie, fără a ne dezvălui datele dvs. personale", notează sursa citată.
Recent, ANPC a sancţionat un număr de 19 bănci din România, cu suma totală de 950.000 de lei pentru practici comerciale înşelătoare săvârşite cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă, subliniază instituţia.
Băncile sancţionate sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale. Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰