Rabla Clasic 2022 şi Rabla Plus 2022, amânate. Ce trebuie să ştie şoferii
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus încep cu întârziere. Nu din cauza unor probleme de buget, pentru că anul acesta avem o sumă record, de peste 1 miliard 200 de milioane de lei, ci pentru că ghidurile care reglementează Rabla Clasic şi Rabla Plus nu au fost publicate, deocamdată, în Monitorul Oficial.
Cele două programe Rabla Clasic şi Rabla Plus vin cu elemente noi. Şoferii pot preda două maşini vechi, în loc de una singură, cu niste condiţii insa: să fie mai vechi de 15 ani şi să fi fost înmatriculate în România de cel puţin şase ani.
De asemenea, cei care vor să-şi ia o maşină electrica trebuie să o caseze pe cea veche, o prevedere care - în programele anterioare - nu exista. În plus, este prima dată când Rabla Clasic şi Rabla Plus se implementează pentru o perioadă de trei ani şi nu anual, ca până acum.
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, lansate cel mai târziu în 8 februarie
Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, joi, că ghidurile pentru Rabla Clasic şi Rabla Plus au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial, iar lansarea programelor va avea loc cel mai târziu în 8 februarie. Autorităţile de mediu nu explică din ce cauză apare întârzierea, având în vedere că iniţial lansarea programelor a fost anunţată pentru 4 februarie.
”Anunţ important! Ghidurile pentru Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2022 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial în data de 02.02.2022”, a transmis, joi, Administraţia Fondului pentru Mediu.
Instituţia precizează că, ulterior publicării, se vor lansa Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2022, cel târziu pe 8 februarie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰