Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Programul Centenar Junior. Ultima lună în care părinţii pot câştiga 600 de lei de la stat

Părinții care vor să economisească pentru copii prin programul statului Centenar Junior trebuie să se grăbească. Mai au doar luna aceasta la dispoziţie pentru a primi bonusul de 600 lei aferent anului în curs. Ca să beneficieze de aceşti bani, trebuie să depună minimum 1.200 de lei şi să nu efectueze retrageri până când minorul împlineşte 18 ani. 

de Ingrid Tîrziu

la 03.12.2024 , 22:00

Fiecare copil are deschis la stat un cont unde părinţii, bunicii şi apropiaţii pot cotiza până la vârsta majoratului. La o sumă minimă de 1200 de lei pe an, statul completează cu 600 de lei şi 3% dobândă. Banii sunt neimpozabili.

"Copilul este clasa a doua acum, împlineşte nouă ani în ianuarie şi i-am făcut cred că de anul trecut, acesta este al doilea an când urmează să depunem. Din calculul nostru, dobânda este mai bună decât la depoziţie, iar suma oricum nu este foarte mare, deci alocaţia ei se poate duce acolo", a spus un părinte.

De ce recomandă specialiştii acest instrument de economisire

Vezi și

După bonusurile şi dobânzile aplicate de stat, un nou născut va scoate peste 18 ani puţin peste 40.000 de lei de la Trezorerie, dacă părinţii investesc câte de 100 de lei pe lună în acest cont. Cu 18.000 de lei mai mult decât au depus. Specialiştii ne recomandă acest instrument de economisire mai ales pentru copiii mai aproape de vârsta majoratului, pentru că randamentele sunt mai bune. 

"E un program guvernamental garantat de stat, ceea ce îţi oferă o siguranţă pe acest produs, randamentele sunt foarte interesante mai ales pentru copiii cu o vârsta ceva mai mare. Fetele mele chiar contribuie la acest program, iar fata cea mare chiar a retras banii anul acesta. Trebuie mers la trezorerie cu un extras de cont pe numele copilului, iar banii se vor transfera în contul respectiv. E o variantă mai bună pentru 100 de lei pe lună", a declarat Adrian Asoltanie, consultant financiar.

Trezoreria a deschis aproximativ 5 milioane de conturi din 2019

Trezoreria a deschis aproximativ 5 milioane de conturi din 2019, de la debutul programului, însă doar 3 la sută sunt alimentate. "Poţi să economiseşti alocaţia copilului, care acum este 300 de lei. Poţi să duci 100 de lei către contul de economii junior centenar, 100 de lei poate fi în contul de economii bancar, 100 de lei poate într-un ETF de exemplu, care până face copilul 18 ani, beneficiază şi de randamente mai mari", a explicat Irina Chiţu, consultant financiar.

Există trei modalităţi de a depune bani în contul Junior Centenar: numerar, la caseriile trezoreriilor naţionale, prin mandat poştal sau online, prin virament bancar, menţionând la detalii numele lui CNP-ul copilului pentru care virăm banii. Părinţii care vor să verifice câţi bani au strâns copiii în cont pot trimite un mail la Trezorerie. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri economice » Programul Centenar Junior. Ultima lună în care părinţii pot câştiga 600 de lei de la stat