Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prețul gazului a scăzut drastic pe bursă, dar asta nu va însemna facturi mai mici. Cine este marele beneficiar

Aproape se vede luminiţa de la capătul tunelului. La bursa de la Amsterdam, preţul gazului este de trei ori mai mic faţă de cât era în urmă cu trei luni. Deocamdată, scăderea nu se va vedea în facturile noastre, spun specialiştii, ci, mai degrabă, e motiv de bucurie pentru industria mare consumatoare de energie. Uniunea Europeană vrea să intervină pe burse şi să impună limite de preţ. În plus, se gândeşte şi la achiziţia în comun a gazelor.  

de Lucia Cujbă

la 18.10.2022 , 20:50

"La Bursă, preţul gazului din Europa a ajuns la nivelul de acum cinci luni - 129 de euro pe MWh. Recordul de preţ a fost atins în august. Atunci, tot la burse, un MWh se vindea cu 350 de euro. Acum, vedem preţuri la nivelul din iunie pentru că temperaturile sunt peste medie, iar cererea este mai mică. În plus, depozitele sunt pline, iar oferta de gaz lichefiat este în creştere", transmite Lucia Cujbă, reporter Observator.

Preţurile mai mici de pe bursă nu înseamnă însă şi facturi mai mici pentru casnici, ci ar putea ajuta industria, care este mare consumatoare de energie

"Sper ca tendinţa să fie în continuare de scădere. Dar vedeţi în ce vremuri trăim, nesigure total ca evoluţie", declară Ion Sterian, şeful Transgaz.

Vezi și

UE vrea să intervină în criza energetică

Pe acelaşi subiect

Comisia Europeană vrea să limiteze şi mai mult creşterile. Propune un mecanism temporar de reglementare a bursei. Astfel, ar putea fi evitate speculaţiile şi fluctuaţiile foarte mari de preţ. Decizia va fi luată vineri, de şefii de stat şi de guvern. 

"Uniunea Europeană încearcă să găsească şi o altă alternativă: de a plafona şi nu prea preţul la gazele naturale. Nu mă aştept ca în România să se întâmple ceva wow din punct de vedere al evoluţiei preţurilor, fie în jos, fie în sus. Nu mă aştept ca pentru facturi să fie anumite scăderi, astfel încât să spunem că am economisit prin această măsură"Adrian Vintilă, expert în energie.

În plus, Comisia Europeană propune ca țările UE să cumpere gaze la comun, pentru a putea negocia preţuri mai bune. 

"Ştim că cererea de energie în Europa este foarte mare, de aceea este logic ca în loc să încercăm să licităm unul împotriva celuilalt, statele şi companiile energetice ar trebui să se alăture", a declarat Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene  .

România este într-o situaţie relativ privilegiată. Pentru că nu importăm foarte mult, nici nu depindem de preţurile care fluctuează pe burse. 

"Pare că piaţa e relativ stabilă acum. Avem depozitele pline în proporţie de 90%. Nu depindem de gaze de import aşa cum depind alte ţări. Nu cred că vom fi afectaţi negativ, nici pozitiv neapărat în termeni foarte mari"Adrian Vintilă, expert în energie.

Până în august anul viitor, toți consumatorii casnici de gaze plătesc un preț de cel mult 0,31 lei/kWh, indiferent de consum. Diferenţa între preţul real şi cel plafonat e plătită din bugetul de stat. 

Lucia Cujbă Like

Am tocit la matematică într-un mare stil. Calcule, ecuații și formule – toate îmi displăceau profund. Evitam cifrele. Preferam să plutesc printre idei și să caut cuvinte. Multe, încărcate de sens.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Prețul gazului a scăzut drastic pe bursă, dar asta nu va însemna facturi mai mici. Cine este marele beneficiar