Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pelerinaj Sfântul Dumitru 2022. Tradiții și obiceiuri închinate Sfântului ocrotitor al Bucureştiului

A început cel mai mare pelerinaj din Capitală care este închinat Sfântului ocrotitor al Bucureştiului, Sfântul Dimitrie cel Nou, un sfânt sărbătorit de credincioşi pe 26 octombrie. Evenimentul găzduit la Catradrala Patriarhală a fost deschis printr-o procesiune cu racla Sfântului Dimitrie.

de Mădălina Iacob

la 24.10.2022 , 13:58

Pelerinii se vor putea închina anul acesta şi Sfinţilor Constantin şi Elena, Sfântului Nectarie, dar şi Sfântului Grigorie Palama. Sărbătoarea Sfântului Dumitru, ocrotitorul Bucureştiului, este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. 

În fiecare an, pe 26 octombrie, Biserica Ortodoxă în prăznuieşte pe Sf. Mare Mucenic Dumitru (Dimitrie), Izvoratorul de mir, care a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximilian Galeriu, împăraţi ai Imperiului Roman.

Sfântul Dumitru este considerat în popor ca fiind dăruit de la Dumnezeu cu puteri vindecătoare, dar şi cu puteri asupra naturii, el fiind cel care desfrunzește pădurile, usucă plantele și îi adună pe toți laolaltă la Focul lui Samedru. Este considerat a fi patronul păstorilor și al toamnei.

Vezi și

Focul lui Sumedru de Sf. Dumitru

Pe acelaşi subiect

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se săvârşesc în ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru sunt focurile vii. În noaptea de 25 octombrie se ține „Focul lui Sumedru”, moment in care oamenii obișnuiesc să aprindă focuri în curți sau pe dealuri. Persoanele care sar peste flăcari vor fi sănătoşi întregul an şi feriti de necazuri, nenorociri şi boli.

Rolul focului este de a alunga atât fiarele, având şi puteri roditoare, astfel incât după ce este stins oamenii obișnuiesc să arunce în gradină cenușa și cărbunii. Femeile mai înaintate în vârstă obișnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri și prune uscate tuturor celor care sar peste foc. De asemenea, în această zi se pomenesc şi morţii şi se dă de pomană coliva de Sumedru, dar și colaci în forma de cruce.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

În cinstea Sfântului Dumitru, creştinii respectă o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții:

  • Femeile nu au voie să se machieze, pieptene ori să facă parada modei, avertizează tradiţia. Cele care fac asta vor primi pedeapsa un an dificil din punct de vedere gospodăresc, iar relaţia cu soţul nu va fi una uşoară.
  • Nu se lasă mizerie în curtea casei. Înainte cu două zile de Sfântul Dumitru trebuie strânse toate deşeurile, crengile uscate şi frunzele pline de noroi din curte.
  • Nu se spală haine şi nu se coase. O altă lege ce trebuie respectată în ziua Sfântului Dumitru are legătură cu treburile casnice. Nu ai voie să speli haine şi nici să prepari mâncare la cuptor.
  • Orice înţelegere între ciobani şi stăpânii de drept ai oilor trebuie să înceteze până pe 26 octombrie.
  • Ţăranii nu au voie să lase caii cu coama netunsa în această zi mare, celebrata de romani. Se spune că cei care nu îşi îngrijesc animalele în ziua sfântă vor primi copite din partea acestora (evident, în sens metaforic. Superstiţia se referă la faptul că animalele nu vor mai fi la fel de utile pentru treburile ţăranilor).
  • O tradiţie din Bucovina spune că cine seamănă usturoi de Sfântul Dumitru va avea un an plin de ghinioane.

Cei care nu dorm până după ora 12 noaptea vor fi mahmuri tot anul, iar cei care se culcă mai devreme de 12 vor fi norocoşi şi energici în următoarele 12 luni.

26 octombrie, Sf. Dumitru. Ziua care ne arată cum va fi iarna

Dupa hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru este ultima și cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform superstițiilor pastorale, reprezintă începutul iernii. Teoretic, odată cu această sărbătoare, iarna începe să își intre în drepturi și este “descuiată”, iar ciobanii coboară oile de la munte.

Oamenii cred că starea vremii în ziua Sfântului Dumitru este un bun indicator despre cum va fi iarna în acel an. O vreme înnorată de Sfântul Dumitru, cu vânt și ploaie prevestește zăpezi grele. Iarna va fi in schimb mai blândă dacă nu va ploua și cerul va fi senin.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Pelerinaj Sfântul Dumitru 2022. Tradiții și obiceiuri închinate Sfântului ocrotitor al Bucureştiului