Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pelerinaj Sfântul Dumitru 2022. Pentru ce se roagă românii, ca niciodată, la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou

Colina Patriarhiei a fost astăzi plină de credincioşi care au venit să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Oamenii su stat la coadă câteva ore să se roage pentru sănătate şi linişte, şi - ca niciodată până acum - s-au rugat şi pentru pace! Mâine, pelerinii sunt aşteptaţi la procesiunea Calea Sfinţilor, când moaştele vor fi purtate pe străzile din jurul Patriarhiei. Special pentru această sărbătoare au fost aduse din Grecia moaştele Sfântului Panama. 

de Mădălina Iacob

la 23.10.2022 , 21:55

Dealul Patriarhiei s-a umplut de oameni de la primele ore ale dimineţii. Credincioşii au venit la Sfânta Liturghie şi au stat la rând câteva ore ca să se roage la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou. "Pentru linişte şi pace în lume, să oprească războiul, pentru sănătate, pentru mântuire. Am o stare deosebită, pe care nu o găseşti nicăieri. Am fost la mormântul sfânt de nouă ori!", mărturiseşte un credincios.

Pelerinaj Sfântul Dumitru 2022

Anul acesta, pelerinajul este programat între 24 şi 28 octombrie. Luni are loc procesiunea Calea Sfinţilor cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Constantin şi Elena, ale Sfântului ierarh Nectarie şi ale Sfântului ierarh Grigorie Panama, aduse din Grecia, special pentru această sărbătoare. Delegaţia din Grecia va fi condusă de Înalt PreaSfinţitul Pantelimon, mitropolit de Veria.

Vezi și

"Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală către Bulevardul Regina Maria, iar cea de-a doua - de la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou spre Ştirbei Vodă. Cu toţii se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei împreună cu delegaţia specială din Grecia şi vor urca în procesiune", spune Mădălina Iacob, reporter Observator. Patriarhul Daniel îi va aştepta şi va primi moaştele la Altarul de Vară, acolo unde va avea loc şi slujba. Apoi, vor fi depuse spre închinare la Baldachinul de pe Colina Patriarhiei. 

Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi la sărbătoarea Bucureştiului. Sute de jandarmi şi voluntari vor fi alături de ei, iar traseul este bine stabilit pentru toţi. Până pe 28 octombrie se mai pot închina credincioşii la sfintele moaşte de la Patriarhia Română. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Pelerinaj Sfântul Dumitru 2022. Pentru ce se roagă românii, ca niciodată, la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou